Adunarea Ligii a fost una „normală, extraordinară” ca să îl cităm pe revenitul patron-primar al Ceahlăului Piatra-Neamț, Gheorghe Ștefan. Atât de ordinară încât a venit toată crema patronilor din fotbalul românesc, semn clar că problemele erau serioase.
Chiar dacă nu o va recunoaște, Dumitru Dragomir este mai încolțit ca oricând. În Comitetul Executiv de luni a fost inițiatorul unui vot la care membrii Ligii I îi mandataseră pe Stan și Borcea să nu participe. Era vorba despre modificări care priveau Regulamentele de Licențiere și oferirea unei portițe de scăpare Timișoarei și Bistriței. Faptul că dinamovistul Cristi Borcea a votat altfel decât șeful său Nicolae Badea se exprimase, e o chestiune de nuanță în acest context. Important este că Mircea Sandu l-a taxat pe Dragomir pentru tentativă, atacând dur Comitetul Executiv.
După circul de la Casa Fotbalului, scena s-a mutat în sediul Ligii acolo unde problema arzătoare a drepturilor TV a fost dezbătută într-o ședință fulger. Concluziile acestei întruniri, la care au participat oamenii grei financiar: Copos, Badea, Becali, Niculaie, le-a expus Dragomir într-o conferință de presă formală. Vizibil afectat, președintele LPF a încercat să salveze aparențele și a citit, chiar dacă poticnit, un comunicat prin care se informa opinia publică de faptul că în nicio săptămână, până pe 27 iunie ora 12:00, Liga așteaptă o ofertă de 45 de milioane de euro pe trei sezoane, ori 15 milioane pe sezon pentru cele șase pachete rămase nevândute. „Altfel?”…O întrebare la care Dragomir s-a bâlbâit spunând că nu moare nimeni de foame, pentru ca două minute mai târziu să se contrazică spunând că „Bani, bani și bani, de asta are nevoie fotbalul nostru!”. Interpretând reacțiile și bazându-ne pe mărturiile din sală se poate vorbi de un ultimatum dat celui care până acum trei luni anunța că licitarea drepturilor TV va constitui un real succes, dar care acum încearcă să paseze eșecul. De altfel, el a început în forță, încercând să determine cluburile să accepte cele circa 36 de milioane pe care o televiziune le-ar oferi acum pentru cele șase pachete. Oamenii cu bani din fotbalul nostru nici nu au vrut să audă. Pe 28 iunie se va convoca o nouă Adunare Generală în care se va discuta despre eventualele oferte care e foarte greu de crezut să apară la acest prag de 45 de milioane-oricum sub precedenta vânzare și sub prețul de pornire – sau despre alte probleme, cum misterios anunțau participanții la ședința de ieri. Există posibilitatea unei schimbări la vârf în fotbalul românesc? Am păstrat pentru final un dialog relatat de unul dintre participanți:
Gigi Becali: „Hai măi Mitică, nu mai fi așa de tenisonat că nu am venit să te schimbăm. Încă…” Mitică Dragomir: „Nu poți tu să mă schimbi pe mine, mă” Gigi Becali: „Hai să spunem deocamdată că dialogul nostru de acum a fost o glumă, vrei?” Mitică Dragomir:…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER