Bucurie, entuziasm, emoție, frustrare, furie, nebunie. Paleta trăirilor suportate joi de fani în Ghencea cuprinde majoritatea stărilor pe care le poate avea un om. Comprimate în 90, bine ar fi fost…, 98 de minute, dau o doză de adrenalină la limita suportabilului. În toată această isterie generală, la finalul partidei am văzut un Becali nefiresc. Îndemnând la calm, condescendent cu arbitrul, entuziast cu Lăcătuș și indulgent cu inconștientul Kapetanos. Personajul serii, în afara unui arbitru care spune senin că Steaua a avut ghinion deoarece ar fi fluierat după încheierea fazei în care a luat gol, a fost Marius Lăcătuș. Într-un timp incredibil de scurt, el a reușit să scuture un vestiar apatic și blazat. A confirmat așteptările și doar cotul stupid al grecului Kapetanos și prea scrupulosul arbitru polonez l-au împiedicat să se bucure pe de-a-ntregul la revenire. Că Steaua trebuie să își pună la punct sistemul defensiv, că ar fi fost necesare schimbări mai devreme, că mental suntem încă deficitari, știm. Important e că Lăcătuș a adus înapoi doza aceea de spirit, de răutate care lipsea teribil din Ghencea. E de văzut în ce măsură o va putea permanentiza, pentru că cel ce ar fi trebuit să fie reinventatorul Stelei performează la Craiova. Pițurcă a schimbat echipa Olteniei, redându-i strălucirea și publicul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER