Pe urmele lui Ted Dumitru

Sunt de suficient timp în Africa încât să îmi permit să ies de pe traseele devenite stereotip: stadion - hotel. Încă de la început, una dintre ținte era clară: întâlnirea cu Ted Dumitru. Românul care a făcut istorie în Africa de Sud.

Sunt de suficient timp în Africa încât să îmi permit să ies de pe traseele devenite stereotip: stadion – hotel. Încă de la început, una dintre ținte era clară: întâlnirea cu Ted Dumitru. Românul care a făcut istorie în Africa de Sud.

Încercările făcute în țară de a da de el înainte au fost sortite eșecului. I s-a pierdut pur și simplu urma și nimeni nu mai știe nimic de el. Șeful Școlii de Antrenori, Mircea Rădulescu, a avansat chiar o ipoteză într-o discuție cu unul dintre colegii mei: „Nu mai vrea să vorbească, mai ales cu români, e supărat”.

Prietenul „Gipies”

Nu îmi rămânea decât să mă conving. Adresa clubului Mamelodi Sundowns e ușor de găsit pe Google. Prietenul meu cel mai bun din Africa, „Gipies”, o memorează și, chiar dacă mă duce pe niște drumuri imposibile, ajung unde trebuie. Nu înainte de a vedea o parte din „real Africa”. Oameni vânzând covoare la porți, mâncând pe pământul roșu, case părăsite, copaci căzuți pe marginea drumului. Nu mi-am dezvoltat încă abilitatea de a poza în timp ce conduc, iar opriri pentru poze m-am convins că e mai bine să le evit prin astfel de locuri neîngrădite.

În timp ce „GIPI” țipa „Ajungeți la destinație! Ajungeți la destinație!” și îmi indica să o iau la dreapta, mă ia prin surprindere un gard galben cu emblema clubului situat pe partea… stângă a drumului. Un contrasens în plus nu se pune. Ajung așadar la poarta clubului. Îmi deschide un negru leneș. „Ted Dumitru”, spun parola și paznicul se luminează. Mă conduce spre o clădire stil colonial și mă invită să iau loc. Nu prea vorbește engleza, nici eu încă africana, dar îmi face semn să aștept. Chiar atât de mult noroc să am?!

Keneth, angajatul model. Vine la club și în vacanță

De după o ușă se aud voci. Nu am auzit-o vreodată pe a lui Ted Dumitru, dar mi se pare că vreo două ar putea fi. În fine, arunc o privire. Trofee, fanioane, un tablou mare cu stadionul arhiplin. În rest, mobilă puțină și cu gust. Mă simt ca într-un roman al lui Hemingway. Mă trezește un tip de culoare care iese brusc. Recunosc că rar mi-a fost dat să văd un om mai mirat: „Sunt șocat! Nu mă așteptam să fie cineva aici! Ce e cu tine?”. Îi explic cine sunt și ce vreau, dar nu își revine. Mă invită să iau loc și pleacă. Lasă ușa deschisă. Înăuntru continuă să vorbească cineva. O fi Ted Dumitru? Se întoarce miratul meu. E masiv. Îmi întinde mâna: „Keneth”. Mă mai prezint o dată. Îi mai cer scuze o dată. „Nu e vina ta! Paznicul nu trebuie să te lase”.

„La noi e vacanță. Toată lumea e plecată”, îmi spune când întreb de Ted Dumitru. Mă gândesc la ce spunea Mircea Rădulescu și îmi trece prin cap că antrenorul e dincolo de ușa aia, dar nu vrea să mă vadă pentru că sunt român. Keneth ezită. O aștepta să plec? Îmi iau inima în dinți: „Mă puteți ajuta să vorbesc cu el?”. Scoate din buzunar un Nokia Comunicator și apelează. Dă pe speaker, și după șase-șapte sunete metalice răspunde Ted Dumitru. Vorbesc de-ale lor. Nu se pune că trag cu urechea. Dumitru spune ceva despre un parteneriat cu Barcelona.

Convorbirea de pe mobil cu Ted Dumitru:

„Ted, am lângă mine un jurnalist român!”. Pauză. „Serios? Eu sunt în Cape Town acum, dar dă-mi-l la telefon!”. Încep în engleză prin a-l întreba dacă nu vrea să vorbim în română. Râde. Pare plăcut surprins să mă audă: „Eu încerc în română, dar nu am mai vorbit de foarte multă vreme. Combinat e cel mai bine”, spune cu accent. „Mi-ar face mare plăcere dacă ați putea să ne vedem”. „Eu sunt deocamdată în Cape Town cu niște prieteni spanioli. Mă întorc în Johannesburg spre sfârșitul lunii. Dumneavoastră cât mai stați?”. Îi spun, și cu glas vesel replică: „Aaa, păi avem timp. Lăsați-mi numărul de telefon și vă sun eu când revin. Sigur vă sun”. Ne luăm rămas bun. Unde e „sălbaticul” care fuge de români, nu știu. Aștept acum doar să își țină promisiunea. La cum l-am auzit, cred că va suna.

Îi mai mulțumesc o dată lui Keneth, miratul, și plec din baza celor de la Mamelodi. Paznicul certat se uită cu reproș la mine, îi mulțumesc și lui. Opresc la ieșire să fac o poză la intrarea în bază. Îl setez pe „Gipi” pentru o nouă destinație, fac dreapta. Dreapta! Așa. Mereu sunt tentat să fac stânga la dreapta și dreapta la stânga.

Tags:
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×