Steaua e mică, mică și foarte neputincioasă. A sfârșit strivită sub greutatea și valoarea unui nume ca Bayern. După nebunia primului sfert de oră, mai că îți venea să zici că Dorinel a descoperit metoda magică de a antrena norocul. Tocmai la al treisprezecelea posibil meci fără victorie.
Germano-franco-italienii lui Bayern au vâjâit continuu pe lângă nevinovatul Golanski, dar Zapata sau providența au împiedicat balonul să intre în poartă. Și când părea că nimic nu ne mai poate salva de Klose, de la margine un olandez cu șubler în loc de fanion a semnalizat o poziție de afară din joc. Cu șansa la dublaj, Steaua a simulat construcția și fotbalul. A știut să sufere și a salvat miraculos zero-zeroul până la pauză. Dorinel a ezitat să schimbe. L-a lăsat pe Golanski cel depășit la aproape fiecare fază, neavând curaj să improvizeze și s-a temut că își va supăra patronul, rezistând impulsului firesc de a-l arunca în luptă pe Arthuro. L-a preferat pe firavul Stancu. A treia posibilă schimbare s-a produs de la sine. A ieșit norocul… Și al doilea prim sfert al meciului ne-a fost fatal. Un gol-carambol al lui Klose și încă unul al lui Toni, venit după un ofsaid nesemnalizat de celălalt asistent. Fără șubler, dar și fără ochelari. Și totul s-a terminat. Nemții, tot nemți au continuat să atace și dacă ar fi putut ne-ar fi dat și zece. Așteptăm finala pentru calificarea în Cupa UEFA cu Fiorentina. Iar asta ar fi o uriașă performanță, nicidecum o ratare de obiectiv, cum inconștient clamau astă-toamnă oficiali ai Stelei care nu au nicio treabă cu fotbalul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER