Un Pițurcă în costum deschis, schițând câte un zâmbet forțat, vorbind liber și emanând păreri de rău. Conferința lui de presă a fost spectaculoasă prin faptul că nu a mai vorbit de mult și pe alocuri prin felul în care îl imita pe Becali. Plus licențe literare gen „Gigi balivernează!”. Dezvăluirile făcute nu au venit să limpezească nimic. Aceeași senzație de luptă surdă, de miză cu „totul sau nimic” pusă aiurea. Pițurcă regretă, Becali regretă, fanii regretă, dar toată lumea merge mai departe, iar Steaua își schimbă destinul. Asta dacă nu cumva nu se vor răzgândi spectaculos.
Iar soarta îi surâde lui Hagi. Și poate lui Iordănescu ori Ilie Dumitrescu. Sau mai sigur celor trei împreună. Este varianta cu care Becali încearcă să își păstreze suporterii aproape, dar nu numai atât. Poate fi o soluție pentru o altă Stea. Dorința de revanșă a Regelui este mult prea mare. Atât de mare, încât orgoliul ori trecutele certuri cu Becali pălesc. Hagi nu a renunțat nicio clipă să vrea să reușească în meseria de antrenor. Și nu oriunde, ci la Steaua. El iubește Steaua. „Mă uitam în ochii lui la primul drum făcut cu autocarul în funcția de tehnician al Stelei. Avea lacrimi în ochi și mi-a spus: «Tu știi ce zi e asta pentru mine?! E cea mai importantă zi din cariera mea de antrenor și rivalizează cu momentele trăite în America. Sunt foarte fericit!» Așa mi-a spus!”. Este povestirea unui martor ocular la prima zi a lui Hagi ca antrenor al Stelei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER