România impersonală

Specialiști în a analiza eșecurile, campioni mondiali la găsit scuze și incapabili să ne asumăm condiția și să privim în ochi realitatea. România e mică, neputincioasă, copleșită și înghesuită, adică suntem așa cum am arătat în Bosnia. De ce?

Pentru că avem o competiție internă în cădere liberă și pentru că fotbalul românesc, prost condus, resimte o criză acută a jucătorilor de creație, capabili să țină mingea, să dribleze, să paseze. Nu avem mijloc. Imaginea plastică a evoluției noastre în meciul de sâmbătă mi se pare reprezentată de lipsa sau de blocarea barei aceleia cu omuleți de la mijloc, atunci când joci fotbal de masă.

Pentru că am moștenit de-a lungul timpului o generație de jucători din rândurile căreia foarte mulți vin la lot pentru a se mai întâlni în zilele premergătoare partidei cu te miri ce pseudovedete autohtone de gen feminin. Vin la lot ca la mall! Să își etaleze fițele și să agațe. Meciurile sunt pe planul doi. Și nu de acum! De pe vremea lui Iordănescu și a lui Pițurcă!

Pentru că avem un selecționer care s-a blocat în capcana organizării obsesive a jocului și care nu a înțeles că în România și în fotbalul românesc responsabilitatea nu poate fi de grup, ci doar individuală. Exemplul marcajului în zonă la fazele fixe este elocvent. Nu suntem genetic structurați să ne asumăm răspunderea în echipă. Reacționăm la sarcini trasate și ulterior la sancțiuni pentru neîndeplinirea obligațiilor de serviciu. Acționăm, meteahnă veche, pe principiul panoului de onoare sau al lui „așa da” și „așa nu”. Sâmbătă, fotbaliștii noștri se ascundeau în spatele adversarilor ca românii după verbele impersonale și am mai primit două goluri.

Sunt atâtea de spus, încât ai senzația că totul se pierde.  Avem un selecționer care o ia prea personal și o echipă care o ia prea impersonal. Plus o conducere a fotbalului care acționează exclusiv în funcție de cum îi dictează propriile interese. Fotbalul e guvernat de personaje, nicidecum de personalități în materie. Nu cred că numai schimbarea antrenorului rezolvă problema. Trebuie pur și simplu să ne resetăm, să ne reinventăm. Generația aceea născută în 1994, generația care știe imnul, generația care în ziua când ne-a tocat Bosnia la Zenica a întors scorul cu Rusia, generația care vrea și care nu se gândește la retrageri… Această generație poate fi speranța. Adevăratul meci este marți în Ungaria, cu Ungaria. Dacă bat, se califică la Euro. Deocamdată Under 17. Brănescu, Buia jr, Vaștag jr. În ei trebuie să credem.