Aceștia sunt suporterii noștri! La meciul de aseară, Torje a fost „deposedat” de o torță aruncată de fanii dinamoviști, în timp ce MM Stoica a fost eliminat în mare parte din cauză că steliștii aprinseseră materiale pirotehnice interzise. Ca o paranteză, cu câteva zile în urmă, rapidiștii își mutilaseră o membră a galeriei ce a suferit arsuri pe 20% din suprafața corpului. Chiar eram tentat să scriu că se dă din nou un exemplu cu Rapid prin cele patru etape de suspendare acordate. După meciul de aseară e clar că trebuie găsită odată pentru totdeauna o modalitate prin care acești inconștienți să fie interziși pe stadioane.
Au fost la un pas să strice un spectacol adevărat. Cu fotbal de calitate, cu o transmisie TV pe măsură și cu organizatorii asigurând o atmosferă unică. Dar cel mai important, „Gardoș șutează, Torje respinge”, se precipitau comentatorii Pro-ului la una dintre fazele de pe finalul primei reprize și nu a fost nicio greșeală. Meciul a fost cu adevărat nebun, mult peste media a ceea au arătat Dinamo și Steaua în campionat, și nu puține au fost momentele în care unii au atacat cu fundașii, iar ceilalți s-au apărat cu atacanții. Olăroiu a adus spirit și a salvat finalul de sezon în Ghencea. I-a trezit la viață pe Dică și Bănel, oamenii lui, i-a exploatat calitățile lui Gardoș, a închegat echipa. Asta a făcut diferența până la urmă, într-un meci decisiv în care Andone și Dinamo au trăit numai prin Torje.
O finală definitorie pentru o competiție bolnavă, cu momentele de sclipire ale unor fotbaliști ca Dică ori Torje, înăbușite de fumul petardelor ori de gesturile surprinse de camere ale unor așa-ziși oficiali incapabili să se controleze. Cât de adevărat ar fi fotbalul nostru fără butaforiile acestea de tot felul, întreținute de niște conducători la fel de iresponsabili ca și suporterii pe care îi înfierează.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER