Așa cum nu este comod pentru Becali, era clar că Victor Pițurcă nu va face excepție nici în relația cu presa. Într-o lume în care cea mai mare parte a personajelor din fotbal nu știu cum să vorbească, să apară, să se bage și să fie băgate în seamă, un om alege să tacă. Nu mă ascund în spatele cuvintelor să spun că gestul e condamnabil ca orice atitudine exagerată sau altceva de genul ăsta.
Ca jurnalist, mă enervează din start că nu vorbește. Sunt conștient că declarațiile sale ar avea o valoare editorială considerabilă acum și pentru faptul că nu a mai zis nimic de atâta timp. Personalitate complexă și deosebit de abil în ceea ce înseamnă orice formă de comunicare, Pițurcă nu își privează deloc fanii de informații despre echipă. Din contră, se poate spune că de la venirea sa lucrurile sunt și din acest punct de vedere mai organizate. Într-o societate și într-un fotbal în care alianțele și prieteniile se schimbă în funcție de interese și în care dușmanii de azi sunt cei mai buni prieteni mâine, ceea ce face Pițurcă e o formă extremă de normalitate.
Omul a spus că are principii, că nu tolerează ipocrizia și că nu se joacă deloc cu vorbele. Imediat după turenul final EURO 2008, selecționerul de atunci al României a făcut un tur al mijloacelor de informare. Nu a refuzat pe nimeni și a trimis un mesaj clar. A fost dezamăgit de tratamentul la care a fost supus, a acuzat atitudine unfair și a taxat atacurile gratuite. A fost perioada în care a lăsat deoparte masca de aroganță și a vorbit calm, privindu-și interlocutorii și, prin ei, telespectatorii în ochi. După care a tăcut. Și așa a rămas. E lăudabil că nu operează cu jumătăți de măsură, la fel cum e condamnabil că ia totul la grămadă. Nu uită și nu iartă. El trebuie să îi accepte pe ceilalți, nu invers. Nu a trișat niciodată la fotbal, construindu-și cariera pe o filosofie proprie. De învingător inflexibil și de interlocutor incomod.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER