Cererea Timișoarei de a redeschide valiza fix în săptămâna meciului direct Steaua – Poli face parte din arsenalul original de luptă al lui Marian Iancu. De-a lungul timpului am asistat la felurite mijloace prin care conducătorii de club încercau să „dubleze” forța de joc a echipei. Strategii, mișcări în culise, premieri, conducători, arbitri, comisii. Metode convenționale, dar mai ales neconvenționale.
Regulamentele aparțin Timișoarei. Iancu a prins breșa unui sistem în care legile după care se judecă pot fi interpretate favorabil cu o echipă de avocați competenți. Și, în loc să pună o presiune deșănțată și puerilă pe arbitri ori să oferteze fals jucători de la adversari, amenință cu regulamentul. Este până la urmă un demers care poate aduce și beneficii fotbalului în care faptul că nu se respectă nicio regulă ori că se judecă în funcție de interese constituie una din principalele probleme. La Rapid au fost Varga și Bălan, Steaua e amenințată cu „Valiza”, iar cu Dinamo, Prunea va fi probabil capătul de acuzare. Ideal pentru ei ar fi ca eforturile din sălile de consilii de la BkP și ideile juridice să aibă corespondent pe terenurile de joc și în concepțiile tactice. Să aibă și echipa o revelație și să facă recurs la fotbal. Transferuri tari, public de Ligă, conducere competitivă. Lui Poli îi lipsește totuși ceva.
Referitor la cazul „Valiza”… Din surse mari avocățești, acest dosar nu poate fi deschis decât dacă i se adaugă un element nou. Ex-clujeanul Goga (prezent la meciul „U” Cluj – CFR acum două sezoane), ar putea fi martorul-cheie cu care Iancu să atace acum. Cum spuneam, măcar în afara terenului. Că, de când a plecat Bucur, Timișoara e cam boantă pe gazon!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER