Ultimul antrenament al lui Chivu

Greu de comentat gestul lui Cristi Chivu. O renunțare e o renunțare și e greu, privind totul la rece, să percepi nuanța de sacrificiu pe care el încearcă să o dea deciziei sale. Merită mulțumiri pentru ce a făcut aici și oriunde în numele României. Până la urmă a muncit și a câștigat suficient de mult încât să își permită să facă alegeri și să își construiască viața după cum crede el că e mai bine. Întâmplarea a făcut să prind poate ultimul moment cu de-acum fostul căpitan, în echipamentul tricolor, la unul dintre antrenamentele de dinaintea meciului de la Zenica.

Răzvan Lucescu decisese să îi aducă pe tricolori să se antreneze pe stadionul Dinamo. Era, dacă nu mă înșel, miercuri, ziua în care a prins contur zvonul că Cristi nu va putea juca împotriva Bosniei. Imediat după conferința de presă am rămas pe culoarele stadionului și am întârziat la un scurt dialog cu Ionel Ganea, aflat în ușa vestiarului tricolor. Chivu a apărut cu o mină încruntat-plictisită, având un I Pad în mână.

Am schimbat unele politețuri formale, a vorbit cu maseurii ceva despre echipamentul său, a aruncat un ochi la o plasmă fixată pe un post TV de sport, a făcut o grimasă, după care a plecat agale spre ieșire, și de acolo la Mogoșoaia, în mașina ofițerului de presă, părăsind antrenamentul pentru recuperare. A fost ultima sau, dacă nu ultima, una dintre ultimele imagini cu căpitanul în echipamentul roș-galben-albastru. Apăsat, îngândurat, trist. Trist ca echipa națională. În condiții normale, ar trebui să ne lipsească, să ne pună pe gânduri acest forfait. Ne împărțim însă în unii care îl înjurăm și în alții care primesc imuni vești dinspre o națională într‑un continuu și imposibil de oprit proces de dezintegrare. Falimentară la nivel de spirit, percepție și consistență din punct de vedere material, România de azi e opera grotescă a noastră a tuturor, inclusiv a lui Chivu, cu Sandu și Dragomir în frunte.

Întâi trebuie să conștientizăm și apoi să vrem să facem ceva. Să ne reinventăm și să regăsim dorința de a crede într-o idee. La Galați, am revăzut ce înseamnă bucuria din motive de fotbal. Uitasem cum e.