Victoria lui Dorinel

Ar fi ciudat ca acest campionat să fie întors cu 180 de grade la TAS, dar la fel de aiurea este că în România un alt titlu este influențat  de o decizie luată în birouri, la masa verde și nu pe teren. Asta dovedește incompetența și incapacitatea de a gestiona o competiție din partea celor puși să facă asta în România. Trebuie să așteptăm confirmări, iar bucuria gălățenilor, deși atât de entuziast manifestată nu poate fi încă una deplină.

Iancu și Stan au confiscat finalul de campionat prin declarații categorice: „Nu e terminat totul, Oțelul mai are de disputat două meciuri” versus „Nu jucăm cu Pandurii. Vă spun sigur!”, urmat de „Mai mult, îmi pun casa că Timișoara nu își va lua licența”.

În toată nebunia asta a fost și un meci de fotbal. Un duel câștigat de Dorinel și de „roboțeii” săi. Rar poți vedea o echipă jucând atât de previzibil și atât de greu de contracarat în egală măsură. Oțelul are o partitură repetată obsesiv și  învățată cu ochii închiși, o încăpățânare pozitivă, o răutate și o agresivitate ieșită din comun. A avut un antrenor care a identificat perfect punctele forte ale grupului și a insistat acolo. Nu a încercat să facă floricele și briz-brizuri, iar motto-ul echipei sale a fost cel care i-a marcat cariera de jucător: efort, muncă, sacrificiu. Și i-a ieșit. Când l-am văzut la margine, știam că Pena va înscrie, tocmai în virtutea automatismelor create.

Pe parcursul meciului, ne gândisem și la faptul că Timișoara va avea forță să revină, așa cum a tot făcut-o pe parcursul acestui campionat. Ca să merite să câștige titlul, Poli trebuia să își depășească adversarul pe care l-a contestat încontinuu. Nu a avut forță, cedând atunci când era nevoie să fie mai puternică.

Acum se agață de o decizie arbitrară. La cât de motivați par cei de la Oțelul acum și ajunși până aici cred că își vor apăra titlul acesta pe care deja îl simt al lor indiferent de ce va decide o Comisie sau alta.

La câteva zeci de minute după meci au venit și imagini cu bucuria jucătorilor gălățeni în autocar. Una cuminte, organizată, stângace, cumva timidă cu mulți dintre fotbaliști apaludând de pe scaune. După cum zicea și președintele lor, încă nu realizează ce au făcut.