Zâmbetul lui Toni

Are un zâmbet numai al lui . Cumva neîncrezător, parcă ironic, în tot cazul special. E genul de om tonic, deși nu ai spune. Se dezlănțuie rar și numai în mediul lui, dar când o face se completează de minune cu bunul său prieten, Didi Prodan. Îi place mult de tot viața!
Pentru toți ceilalți trece doar ca un tip liniștit, care își vede întotdeauna de treaba lui. Rareori nu afișează zâmbetul acela deosebit. Ultima oară ne-am întâlnit la Cluj înaintea CFR-ului cu U, meciul acela de pomină din 7 mai. Era în ziua jocului și venise la hotelul unde îi era cazată echipa. Era răvășit, tensionat, obosit. „Abia aștept să treacă totul. Nu am dormit deloc azi-noapte”, a spus. Și nu a zâmbit deloc. A rămas să ne întâlnim cu altă ocazie…Așa a promis.
A urmat nebunia cu DNA-ul, cu suspendarea de pe stadioane și în ultimul timp totul se liniștise. Până ieri când ne-a lovit pe toți vestea gravului accident suferit. A adormit la volan când aproape ajunsese după un drum de la Târgu-Mureș! La ora asta, e în comă pe un pat de spital și dă cea mai grea luptă a vieții. El fundașul dur cu față osoasă și blândă, el, președintele liniștit dar abil, el creatorul Timișoarei moderne, el omul bun. Suntem prea mulți noi cei care vrem să te vedem zâmbind iar, Toni, ca să ne lași așa, într-un sfârșit de vară ce părea atât de banal…