Ar fi fost prea frumos. Adio, Oltchim!

Gyor merită respect și am respectat-o destul și anultrecut, tot însemifinale, așa cum am respectat-o și în partida tur de duminica trecută, de la București.

Gyor merită respect și am respectat-o destul și anultrecut, tot în semifinale, așa cum am respectat-o și în partida tur de duminica trecută, de la București. Prea am crezut că Oltchim e învinsă înainte de a se juca vreun minut, vreo secundă din dubla manșă. Ca și cum fantasticele Bulatovic și Jovanovic, Pineau și Barbosa ar fi fost mai prejos decât extraterestrele Amorim, Gyorbicz, Lekic și Loke.Ei bine, aseară nu le-am mai respectat! Oltchim a început în Ungaria ca o favorită pentru finală, a condus meciul, a jucat în viteză, a dezvoltat jocul pe extreme și pe pivot, a folosit eficient contraatacul și s-a apărat agresiv, mereu cu mâinile sus, mereu întâmpinând adversarul cu mingea, adică elementele esențiale pentru un handbal modern, galactic, victorios.Și când la toate acestea se adaugă și un portar, Navarro, care s-a ridicat la nivelul adversarei, mult mai titrata Haraldsen, atunci chiar că te gândești la calificare! Navarro a fost imensă, uriașă, la cei 1,69 m ai săi. A sărit acrobatic din bară în bară, a anticipat loviturile adversarelor, a avut reflexe uluitoare de portar de fotbal!

Oltchim a fost mai bună, mult mai bună, în prima repriză a meciului de la Veszprem, iar diferența de patru goluri a părut normală ținând cont de aspectul jocului.

Ați văzut-o pe mult-lăudata Loke în primele 50 de minute? Eu am fost convins aseară că OanaManea este cel mai bun pivot din lume, că are o mobilitate, în ciuda masivității sale, și o forță de pătrundere extraordinare. Mingea i se lipește de mână, are o aruncare explozivă, ține la loviturile primite pe semicerc în coapse, în burtă, în față, se apără excepțional, are tot ce îi trebuie pentru a fi considerată o mare handbalistă.

Până și bezmetica Barbosa mi s-a părut aseară de o luciditate incredibilă, cu detenta ei de baschetbalistă, de panteră alergând prin jungla de la Veszprem, detentă pe care și-a pus-o în valoare în câteva rânduri.

Oltchima arătat ca o echipă imensă, care-și cunoaște extrem de bine adversarul, pe care l-a studiat probabil în cel mai mic amănunt datorită acestui tactician desăvârșit care este antrenorul Vestergaard.

Din păcate, minunea nu a ținut până la final, deși Oltchim a condus și cu șase goluri diferență și avea nevoie de numai două pentru a merge în marea finală. Oltchim termină în genunchi. Oltchim mai există?

ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×