Naționala României arată nașpa. N-are zvâc, n-are lider, n-are identitate, nu e echipă, nu știe să atace. Sunt niște jucători adunați acolo parcă fără voia lor, vin pentru ce a însemnat naționala, nu pentru ce mai înseamnă. Dacă mai înseamnă ceva… Nu mai sunt jucători de valoare, OK, înțelegem asta, dar când insiști la nesfârșit cu Roman, un fotbalist care a eșuat la Rapid, asta se numește încăpățânare bolnăvicioasă. Sau când îl convoci pe Sburlea, un alt atacant aproape invizibil la Rapid, chiar ai o problemă de percepție, dacă nu de nepricepere.
Naționala României a ajuns un fel de FC Brașov al perioadei „răzvaniene”. Echipa asta a lui Lucescu îmi dă impresia că repetă obsedant la antrenamente doar cum să se apere, dar în sportul ăsta trebuie să mai și ataci, dacă vrei să câștigi. Când joci mereu la mica ciupeală, s-ar putea să te ciupească alții, iar pe noi ne-au tot ciupit în ultimul timp și Macedonia, și Albania, și Belarus, și Ucraina, până și Cipru!
18 meciuri are Răzvan ca selecționer, în care naționala a înscris de doar 18 ori, adică, în medie, un gol pe meci! Cam puțin, dacă ne gândim că n-am jucat cu mari forțe ale Europei. Priviți mai sus și mai puneți aici Feroe, Austria și Honduras! Vreți să comparăm media asta de goluri cu cea a Brașovului din ultimul mandat al lui Răzvan la această echipă? 35 de goluri marcate în 34 de partide, adică tot un gol pe meci (1,03)!! Incredibil, nu? Doar că naționala României nu e FC Brașov. Și, ca să fim corecți, să spunem că la Rapid media de goluri înscrise a fost mai mare (între 1,6 și 1,9 în cele trei campionate petrecute de Lucescu jr acolo).
Poate că e târziu acum să ne trezim și să atacăm în meciurile care urmează în preliminarii. Poate că nici n-avem cu cine. Dar, dacă n-o facem în Bosnia, eu zic că n-o mai facem niciodată în mandatul lui Răzvan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER