Într-o perioadă de criză economico-financiară acută, fotbalul rămâne singurul care poate aduce bucurii, care poate uni suflete pentru un vis, pentru o victorie. 25.000 de suporteri la Steaua – Craiova, aproape 10.000 aseară, la Dinamo – Rapid, 18.000 la Craiova – Timișoara sunt cifre impresionante într-o țară în care nu merge aproape nimic. Oamenii vor să uite de necazuri, de grijile cotidiene, vor să vadă fotbal, spectacol, vor să facă ei înșiși show, așa cum au reușit steliștii acum două etape, așa cum a reușit în nenumărate rânduri galeria lui Dinamo sau cea a Rapidului.
Ne întrebăm de multe ori dacă fotbalul mai păstrează ceva din plăcerea primară de a juca pentru victorie, pentru spectacol, pentru public. Și suntem tentați să zicem că nu. Dar ce poate fi mai frumos, vorbesc pentru cunoscători – pentru fani, carevasăzică – decât să vezi un dribling de efect, un șut care trimite mingea la vinclu, să vezi cât mai multe goluri într-un meci? Fotbalul rămâne un fenomen cu un farmec aparte, indiferent de aberațiile lui Gigi, de nebuniile lui Porumboiu, de frustrările lui Iancu sau de zgârcenia lui Copos.
Am văzut și aseară, la Dinamo – Rapid, douăzeci și ceva de băieți care au vrut să joace fotbal, au vrut să dea totul pentru victorie, au vrut să arate că sunt cei mai buni. Unora le-a ieșit, lui Herea, Liviu Ganea, Adrian Cristea, Bozovic, Torje, altora nu – Moți, Homei, Andrei Cristea. Dar am rămas impresionați de spiritul de luptă al bărbaților de pe teren, de extraordinara putere de revenire a „câinilor” lui Andone, de imensul simț al golului al lui Liviu Ganea, de explozia lui Torje. Apropo, ați văzut la națională vreunul șutând ca Torje? Dinamo a făcut aseară încă o minune, fotbalul e o minune de care trebuie să ne bucurăm!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER