Lumea boxului profesionist e din ce în ce mai complicată și mai controversată. O mulțime de versiuni, care scot campioni mondiali pe bandă rulantă, sisteme greu de înțeles de stabilire a challengerului, mafia pariurilor, toate la un loc dau o imagine neclară a ceea ce ar trebui să fie „nobila artă”. Personal, nu înțeleg cum i se găsesc lui Bute, un sportiv pe care îl apreciez foarte mult, tot felul de „bătrânei” cărora li se înmoaie genunchii după câteva runde și care se lasă apoi de meserie.
Nu ascund nici faptul că unii dintre adversarii lui Doroftei, cei de dinainte de Balbi și Gatti, mi-au dat impresia unor amatori care s-au apucat de box cu câteva săptămâni înainte de meci. La fel cum dubios mi s-a părut abandonul lui Leonard de la cântarul confruntării cu Callist. Asta nu înseamnă că nu-l consider pe Doroftei un erou național, măcar pentru bătaia în toată regula cu Balbi, în cele două meciuri directe. Până una-alta, Bute n-a avut nicio bătaie adevărată și nici pe departe nu e vina lui, ci a echipei sale de la Interbox, care tinde să-l obișnuiască doar cu adversari de carton. Noi așteptăm un meci pentru titlul mondial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER