Dezamăgitoare evoluția FCSB în primul meci cu Viktoria Plzen. Un joc modest, o echipă cu găuri mari în componență, firavă și inconsistentă, care a așteptat doar magia lui Budescu.
Echipa din Cehia a fost mai solidă, cu mai mulți fotbaliști adevărați, cu o coeziune peste cea a roș-albaștrilor.
Becali constată acum, după acest joc, că n-are fundași centrali și nici fundaș dreapta. Practic, n-are trei sferturi din apărare și vrea să se califice în play-off-ul Champions League! Rămâi perplex, fără cuvinte, nu ai ce să mai spui.
Așadar, fără trei sferturi de apărare, cu improvizație la închidere – Junior Morais, fără căpitan, că Alibec numai căpitan nu e, cu Tănase în rol de „omul invizibil”, am așteptat totul de la Budescu. Iar acesta a făcut multe, a dat pase decisive, a marcat senzațional din lovitură liberă, nu ai ce să-i ceri mai mult.
Abia acum își dă seama patronul că Larie e slab și că Enache e penibil. Cu atâția bani la dispoziție, nu reușești să găsești un fundaș central o vară-ntreagă! Există aici un semn de întrebare. Eu, unul, nu cred că, având un buget la dispoziție pentru achiziționarea unui fundaș central rezonabil, nu ai cum să-l găsești în toată lumea asta a fotbalului. Singura explicație ar fi că n-a existat niciun buget și că s-a căutat un fundaș central liber de contract.
Ar trebui să se schimbe multe în fiozofia FCSB ca să sperăm la o minune în retur. Să-i vină mintea la cap lui Alibec, să joace Budescu într-un picior, să găsească Dică o superimprovizație în locul lui Larie, pe care Becali deja l-a scos din echipă, Gnohere să lase micile hoții și să dea gol când are mingea în fașa porții, Niță să facă un meci perfect, Enache să fie transferat. Condiții indispensabile și care trebuie toate îndeplinite. Cam greu, nu-i așa?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER