Dinamo – Steaua a fost cel mai dezechilibrat meci din primele patru etape ale actualei ediții de campionat. E ca și cum ai pune să se bată un boxer de categorie supergrea, care cântărește suta de kilograme, cu o „muscă” de 50 de kilograme. Diferența de valoare dintre cele două echipe este atât de mare, încât orice scor între 0-3 și 0-6 ar fi fost unul în conformitate cu realitatea de pe teren. Steaua are o linie de mijloc de Liga Campionilor (minus Adrian Cristea), în timp ce Dinamo e de nivelul Diviziei C în toate sectoarele. Dovada o reprezintă superioritatea evidentă pe care au obținut-o în repriza a doua Stanciu, Pintilii, Bourceanu, Adi Popa și Tănase la toate acțiunile de atac, soldate aproape fără excepție cu câte o ocazie clară de gol. Mijlocul și apărarea lui Dinamo au fost strivite, spulberate de viteza, de precizia și de forța acțiunilor ofensive steliste.
Explicația scorului mic înregistrat la final, 1-2, e reprezentată de lipsa de concentrare a steliștilor și de lipsa evidentă de valoare a atacanților, din cauza cărora echipa lui Reghecampf ar putea avea multe de pierdut în acest sezon. Despre Nikolic se spune mereu că are un fizic perfect pentru un atacant, dar ce folos, dacă îl mușcă mingea de fiecare dată când se întâlnește cu ea. Piovaccari e mai potrivit la rugby. Ar fi un om de grămadă excelent și pun pariu că ar reuși mai multe placaje decât șuturile la poartă din meciul cu Dinamo. Nici nu e greu să faci mai mult decât zero… Despre Tatu nu se mai poate spune nimic. E irecuperabil! Și nici nu e vina lui, ci a celor care încearcă să îi ascundă neputința.
Sunt cel puțin 10 atacanți în campionatul intern mai valoroși decât Piovaccari, Tatu și Nikolic, dar scouterii Stelei nu au avut ochi să-i vadă sau clubul nu a avut puterea financiară să-i oferteze. Dacă ar fi adus și un atacant adevărat, Steaua chiar ar fi defilat spre titlul 25. Așa însă, mare atenție la Astra și chiar la Petrolul!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER