Partida dintre Craiova și Steaua ne-a readus bucuria fotbalului și ne-a făcut să uităm de insolvențe, evaziuni fiscale, blaturi, Cooperative și scandaluri. Stadion plin, două echipe interesate de joc, o miză importantă – pas mare spre un trofeu intern-, o arenă plină de istorie, ce v-ați fi dorit mai mult? Toate cele enumerate mai sus au făcut o reclamă atât de mare fotbalului, încât nici nu ne-am mai gândit că CS Universitatea Craiova este echipa primăriței sau că Steaua tocmai și-a pierdut marca, sigla și trecutul glorios.
Steaua fără nume ne-a arătat că are un nume, iar acest nume înseamnă valoare. Căci valoare se numește, fie ea și internă, atunci când schimbi toată apărarea, când joci începi magicul Sânmărtean și fără sprinterul Chipciu, și tot reușești să te califici mai departe.
Craiova mult contestată de unii a demonstrat că s-a format ca echipă, că vrea și chiar reușește de multe ori să joace oltenește, chiar cu argentinianul Brandan și iordanianul Bawab, să evoluezee cu încăpățînare și cu ambiție. Chiar dacă, deocamdată, are limitele ei fotbalistice.
Meciul ăsta ar trebui să fie semnalul reconcilierii. Oltenii cu oltenii care-i contestă. Steaua lui Becali cu Armata care-i deține brandul. Eu prefer o echipă a tuturor oltenilor, condusă de fostele mari glorii Cîrțu și Săndoi, decât o formație patronată de un instabil emoțional. Și prefer o echipă a Armatei, decât o formație patronată de un om certat cu legea.
Steaua trebuie să rămână Steaua, Craiova trebuie să aibă o echipă puternică în Craiova. Becali și-a bătut joc de brandul Steaua și de fostele glorii, dar echipa a continuat să joace fotbal, în orice condiții. Mititelu a fost incapabil să țină în viață poate cea mai iubită echipă din România, dar fotbalul a rămas în sufletele oltenilor care-l idolatrizau pe Cîrțu sau pe regretattul Costică Ștefănescu sau pe Cămătaru.
Pe templul „Ion Oblemenco” s-a scris o istorie glorioasă. După meciul de aseară, istoria trebuie să meargă mai departe!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER