Noua conducere a Federației Române de Handbal a făcut o imensă eroare organizând la Chiajna meciul de precalificare cu Finlanda. Ne-am afundat practic singuri în lumea a treia a handbalului la masculin, o lume din care ne-am zbătut să ieșim în ultimii ani. Naționala României trebuie să progreseze, ne-o dorim cu toții, dar în niciun caz nu va urca așa, fără susținerea unor spectatori cunoscători și devotați. Tricolorii au nevoie de un public numeros, entuziast, care să-i susțină la fiecare fază, să-i facă să uite că am ajuns să jucăm baraj înainte de turneul de calificare și că nu avem practic nicio șansă de a merge la un turneu final al Campionatului European. La nivelul la care suntem, numai cu ajutorul fanilor putem face lucruri mari, putem crea surprize, putem obține victorii.
România are nevoie de fani mulți și activi și cu o echipă precum cea a Finlandei, o națională obscură, dar ambițioasă. Ne batem cu amatorii, dar asta nu înseamnă că trebuie să jucăm în fața unui public necunoscător și într-o sală de câteva sute de locuri. Acest meci de la Chiajna mi-a dat impresia că ne discredităm singuri, că nu ne respectăm nici noi pe noi în handbalul acesta care a ajuns la un nivel fantastic în Germania, Franța, Croația, Spania.
Nu vom putea progresa dacă nu vom ridica nivelul, nu numai ca joc, ci și ca organizare, ca imagine. Trebuie să ne propunem să avansăm în acest sport în care am fost cei mai buni din lume prin acțiuni concrete, nu printr-o non-propagandă, cum a fost organizarea meciului cu Finlanda la Chiajna.
Iar soluții ar fi fost. În afara Sălii Polivalente, în care înțelegem că nu prea vine lume multă, se putea juca la Ploiești sau la Craiova, în săli de peste 4.000 de locuri și unde fanii ar fi avut un rol foarte mare. Nu ne rămâne decât să sperăm că vom trece de Finlanda, deși a devenit foarte dificil după doar 32-30 acasă, la Chiajna (!), și că vom vedea de acum România în săli cu 3-4000 de oameni în tribune și într-o atmosferă electrizantă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER