Raul Rusescu e un fotbalist de calitate, cu execuții pe care le vezi rar la alți colegi de-ai lui din campionatul românesc. Biciuiește mingea, o îmblânzește, o mângâie, o trimite acolo unde vrea el, e speculant, găsește soluții spre gol în fracțiuni de secundă ca un matematician care rezolvă incredibil de repede o problemă la care un om obișnuit se uită ca mâța-n calendar.
Sunt voci care spun că Rusescu nu se va putea impune în Spania, că nu are anvergura unei astfel de competiții, că e bun doar pentru România, Bulgaria, poate Cipru, fiindcă e limitat ca exprimare, nu are forță de pătrundere, nu are viteză. N-aș fi deloc atât de categoric. Ba chiar am credința că Rusescu va reuși la Sevilla, dacă actele vor fi parafte până la urmă, pentru că e un băiat serios, muncitor, talentat, adică are câteva dintre „epitetele” care duc spre succes.
Rusescu și-a arătat valoarea la Urziceni, pentru cei ce au avut ochi să-l vadă, a contribuit și el la obținerea titlului de către cel mai ciudat club din fotbalul românesc. Apoi, a confirmat la Steaua, a devenit golgheter, a ajutat imens la câștigarea campionatului, a marcat goluri decisive în Europa League. Ce ar fi trebuit să facă mai mult ca să-i dăm parafa că e bun de Sevilla? Sunt convins că odată integrat într-un sistem profesionist, cum e cel spaniol, Rusescu va rămâne sus. Și da, va fi și un om de bază la naționala României! Am văzut atât de puțini fotbaliști români de calitate în ultimii ani, încât e păcat să îl privim cu scepticism pe golgheterul Ligii I. Dacă nici cel mai bun marcator din campionatul intern nu poate face față într-un campionat puternic din Occident, atunci cine?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER