Strategia campioanei din această iarnă anunța o lipsă totală de interes față de această competiție, Europa League. Vânzarea a patru jucători importanți, excluderea de pe lista UEFA a doi fotbaliști valoroși, Deac și Weldon, te duceau clar la concluzia că Paszkany și ai lui au renunțat la lupta cu Inter înainte ca aceasta să înceapă. CFR se gândește probabil la locul doi în campionat și pregătește sezonul următor, când va ataca, bineînțeles, titlul.
Mureșan și ai lui au început curajos aseară, la fie ce-o fi, și, având în memorie acel neverosimil Napoli – Victoria Plzen 0-3, ne-am zis că am putea spera. Dar iluzia a ținut doar 20 de minute, până la golul lui Palacio, care ne-a trezit la realitate. Ne prefăcusem că nu vedem execuțiile lui signor Cassano și faptul că acesta poate crea superioritate și ocazii de gol dintr-o atingere, dintr-un dribling sau, nu exagerez, chiar dintr-o privire! Dar ce privire fină!
Dovada că lotul CFR-ului e complet dezechilibrat am avut-o la accidentarea lui Godemeche, din în minutul 39, când Paulo Sergio a introdus în teren și al șaselea fundaș de meserie, Vasile Maftei. Spre surprinderea asistenței, însă, campioana României s-a ținut tare, a aglomerat propria jumătate, dar a și încercat să joace fotbal, a avut posesie, și a stat mult, nesperat de mult în terenul advers. După ce o bați pe Manchester chiar pe Old Trafford, chiar în condițiile acelea de meci mai mult amical, nu mai ai complexe de inferioritate în fața niciunei formații de pe continent. Cum Inter a încercat inexplicabil să joace pe contraatac, în loc să construiască și să vină continuu spre poarta lui Felgueiras, jocul și rezultatul au început să ne convină odată cu trecerea timpului.
Un 0-1 la Milano lăsa măcar speranțe într-o mare surpriză la returul de peste o săptămână. Palacio nu a fost însă de acord, a făcut 2-0, iar celor de la CFR nu le rămâne decât să caute pentru retur niște atacanți prin lot.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER