N-aș fi mizat vreun leu că Italia va ajunge în finală la acest Campionat European! Echipa lui Prandelli nu avea parcă strălucirea altor mari naționale italiene, cum a fost cea a lui Paolo Rossi în 1982 sau cea a lui Pirlo din 2006. Pe bătrânul Pirlo îl credeam depășit, obosit, acum, în 2012, mai ales că orice turneu final vine după un sezon istovitor pentru orice fotbalist, fie el și de 23 de ani, nu de 33 cât are mijlocașul lui Juventus. Italia și-a câștigat însă strălucirea o dată cu disputarea fiecărui meci. Geniul lui Pirlo a luminat o echipă căzută, s-ar putea spune, după noul scandal de corupție din fotbalul italian. Sclipirile lui Cassano și ale lui Balotelli au animat o formație care nu spunea mare lucru înainte de Euro. Siguranța lui Buffon, și el suspectat că ar avea legături puternice cu Mafia pariurilor, le-a insuflat coechipierilor, de la meci la meci, credința că pot mai mult. Rezistența și plasamentul lui De Rossi au betonat zona din fața apărării. Iar fundașii și-au făcut treaba fără prea multe ezitări până la ultimul meci. Din toate acestea, a ieșit o echipă frumoasă, care ne-a amintit că în fotbal încă mai e nevoie de suflet, de pasiune și de nebunie. Tocmai din aceste motive mi-a plăcut Italia, chiar dacă în finala cu Spania a fost de nerecunoscut!
De ce nu mi-a plăcut Spania? Pentru că am avut impresia, până la finală, că nu mai există bucuria, spectacolul și furia cu care Espana ne obișnuise în 2008 și 2010. Nărăvașul Torres a fost folosit prea puțin. „Taurul furios” David Villa a rămas acasă, rănit. Și, când joci cu Fabregas pe post de vârf, e greu să te aștepți la mai mult de un gol pe meci! Cu toate astea, Spania a găsit resursele cu Italia să joace și fotbal, să și înscrie, să se și apere, să ia și titlul european!
Aș fi preferat o finală Italia – Germania, dacă ea ar fi fost posibilă conform tabloului. Cele două mi s-au părut cele mai frumoase echipe de la Euro, cele mai deschise, care nu au încercat deloc să păcălească, ci doar să construiască, să caute golul și spectacolul. Ce-ar fi făcut România la Euro? În ciuda „găurii negre” prin care trecem, cred că am fi fost peste Irlanda și de nivelul Poloniei, Ucrainei, Greciei și Cehiei. Din păcate, noi nu am putut trece în preliminarii de Bosnia!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER