Un popor din care se nasc supervalori ca Ilie Năstase, Nadia și Hagi, e un popor cu un înalt potențial sportiv. România a întrecut la aproape toate edițiile Jocurilor Olimpice țări mult mai dezvoltate din punct de vedere economic și sportiv, țări în care investițiile în sport și infrastructura sunt la un nivel pe care noi nu-l vom atinge nici în următorii 50 de ani, ținând cont de interesul extrem de scăzut al politicienilor noștri pentru acest sector. Un sector care aduce glorie, faimă, imagine oricărui stat de pe Pământ.
Sportul în România e considerat o anexă de guvernații care se perindă la putere. Sportul românesc e batjocorit an de an. Nu există bazine de polo, dar vrem și avem naționala de polo la JO. Nu avem baze de pregătire moderne la canotaj, dar vrem medalii la această disciplină. Antrenorii noștri de gimnastică sau scrimă sunt plătiți prost, dar noi așteptăm medalii de la Izbașa, Ponor, Dumitrescu sau Brânză. Nu există niciun semnal, nicio încurajare din partea statului român pentru sporturi care ajung în finale olimpice (judo, atletism, înot). Copiii nu sunt atrași către sport de profesori și de instructori nemotivați și își petrec timpul la mall, în fața calculatorului sau cu mobilul lipit de ureche. Orele de sport din școli și licee mai mult nu se fac.
Știu, te simți mândru când, ca premier, ești în tribune pe stadionul Olimpic din Londra, iar prin față îți trec sportivii care reprezintă România. Dar când ajungi acasă, poți să faci ceva, să miști ceva pentru sport și pentru sănătatea poporului tău. Căci sportul, dincolo de ce scriam mai sus – prestigiu, imagine -, înseamnă în primul rând sănătate. E momentul să faci, să faceți și să facem ceva pentru viitoarea Alina Dumitru și pentru viitorul Rareș Dumitrescu. E deja foarte târziu, să nu ajungem să fie prea târziu!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER