De ce să nu încerci să-i bați pe francezi, măcar din minutul 80, când ei erau derutați de acel 1-1 meritat până atunci de români?
Ce am fi riscat dacă încercam să atacăm? Să pierdem un meci pe care oricum l-am pierdut.
Mentalitate românească: ne mulțumim cu puțin și nu obținem nimic. În minutul 80 al partidei de aseară, România era pe poziții de forță: jucase bine, aproape de la egal la egal, acoperise terenul, închizând spațiile, printr-o bună organizare a jocului și printr-un efort colectiv fantastic. O singură fază putea decide meciul în ultimele 10 minute, și aceea putea veni din gheata lui Sânmărtean, cu două driblinguri eficiente și o pasă strălucită spre Alibec.
Dar nea Puiu, specific românesc, încearcă să închidă meciul și rezultatul. Nici nu se gândește la Sânmărtean, îl bagă pe Torje în locul lui Popa, dar nu ca aripă dreapta, ci ca fundaș dreapta. Ultimele minute le jucăm cu doi fundași dreapta, Săpunarui și Torje, care intervin amândoi la aceeași minge într-una dintre faze (!), și cu trei fundași stânga, Raț, Stancu și Chipciu, dar tot luăm gol dintr-o fază pornită chiar din această zonă supraaglomerată!
Mi-am exprimat aseară târziu, pe facebook, dezamăgirea pentru lipsa de curaj a selecționerului și am primit replica de la fiul acestuia, Edi Iordănescu, un antrenor pe care îl respect foarte mult, dar el trebuie să știe și să accepte că un selecționer și un antrenor pot fi și criticați de public, și de jurnaliști. De-aia spunem că trăim într-o țară liberă, să avem păreri și curajul să ni le expunem.
Rămânem cu evoluția curajoasă a băieților noștri, care ne dă speranțe pentru meciurile cu Elveția și Albania, dar nu și certitudinea calificării. Pentru a merge mai departe, trebuie să atacăm, să înscriem, să învingem. Sper ca nea Puiu să găsească cele mai bune soluții.
P.S. Edi m-a blocat între timp pe facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER