Mai multe propuneri și decizii ale actualei conduceri a FRF, având la dispoziție mașinile de vot numite Comitetul executiv și Adunarea Generală, aduc aminte de perioada de tristă amintire a dictaturii lui Mircea Sandu.
A fost mai întâi propunerea cu țintă fixă Cristian Balaj, care a sugerat că Gheorghe Chivorchian, secretarul general al FRF, a vrut să-l scoată din arbitraj pentru că i-a spus în față că nu îl votează la alegerile din martie. În spatele propunerii ar fi stat și Marian Iancu, un dușman declarat al lui Balaj și cel care a spus de curând că arbitrul ar fi făcut parte din mafia lui Mircea Sandu.
O altă decizie care îi are drept tartori pe Chivorchian și Iancu, primul fiind angajat al celui de-al doilea la Poli Timișoara, s-a aprobat în Adunarea Extraordinară a FRF din 28 iunie, când, cu 158 de voturi pentru, 27 de abțineri și trei împotrivă, s-a menținut afilierea clubului SC Politehnica Timișoara SA, grupare patronată de sus-numitul Iancu, aflată în insolvență și care nu mai are nicio echipă în competițiile FRF de doi ani! În lumea fotbalului se vorbește că Marian Iancu are nevoie ca acest club să rămână afiliat la FRF pentru că deține în continuare proprietatea unor jucători, iar ca persoană fizică nu îi poate transfera.
Decizia cu privire la menținerea afilierii SC Politehnica Timișoara SA a trecut neobservată pe 28 iunie pentru că tot atunci s-a votat afilierea definitivă a Clubului Sportiv U. Craiova SA, iar toți ochii erau îndreptați spre această speță, amânată luni bune pentru că nu e tocmai conformă cu Regulamentul în vigoare. Practic, altă hotărâre care naște discuții și controverse, pentru că, în mod normal, clubul primăriței din Craiova nu ar fi avut drept de promovare.
Ultima prostie făcută de actuala conducerea a FRF a ajuns la FIFA, după o adresă a AFAN (sindicatul jucătorilor), pentru că în Comitetul executiv de pe 11 iulie s-a aprobat practic transformarea în sclavi a fotbaliștilor români. Mai concret: s-a dat liber pentru patronii de cluburi să rezilieze unilateral contractele jucătorilor! Aceștia din urmă spun că este o decizie luată la presiunea cluburilor, fără să se țină deloc cont de actorul principal din fotbal, jucătorul. Dubioasă și deranjantă este și tăcerea pe care o adoptă președintele Burleanu în privința acestui subiect, care nu a fost în stare să explice până acum de ce s-a aprobat un astfel de articol aberant și abuziv, în gravă contradicție cu Regulamentul FIFA.
Sunt voci din lumea fotbalului care spun că Federația este condusă în acest moment, din umbră, de Dumitru Dragomir, prin finul său, Gheorghe Chivorchian, singurul care a avut curajul să spună asta direct fiind Sorin Răducanu, candidat la șefia FRF la alegerile din martie și fost fotbalist la Victoria, Sportul Studențesc și Dinamo.
S-au adunat deja prea multe ca să nu facem aceste asocieri și să nu ne întrebăm cine conduce de fapt FRF, de ce se iau decizii ciudate și de ce actualul președinte nu intervine ferm. Așteptăm lămuriri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER