Fotbaliștii de la Dinamo și de la Rapid sunt umiliți zilnic de patronii lor. Au ajuns un fel de cerșetori ai propriilor bani. „Papa, când ne dați și nouă salariile pentru care am muncit în ultimele patru luni”, îl întreabă zilnic Nica, Bălgrădean și ceilalți dinamoviști pe antrenorul Țălnar. Iar acesta îi ia pe glume și pe caterincă. Glumă-glumă, dar până când? Aceeași situație și la Rapid, Gaz Metan, nu mai vorbim de „U” Cluj! S-a ajuns aici pentru că șefii fotbalului românesc și comisiile lor au tolerat la nesfârșit ilegalitățile cluburilor și ale patronilor. S-a ajuns într-un moment în care aproape jumătate din echipele din Liga I sunt falimentare, dar mai trag încă de timp în așteptarea unui salvator miraculos, care nu mai vine. Vă dați seama ce e și la Divizia B, iar cel mai elocvent exemplu e al Sportului Studențesc, ai cărei jucători au ajuns la capătul răbdării, al puterii de înțelegere, din cauza unui patron care a depășit demult limita bunului simț. Exemplele sunt nenumărate și la alte sporturi, care mai supraviețuiesc doar din entuziasmul unor antrenori și a unor sportivi de excepție.
În oceanul acesta de sărăcie și de umilințe, două echipe reușesc să înfigă steagul României aproape de vârful sportului european: Steaua la fotbal și Oltchim la handbal. Două echipe care ne fac să mai uităm de necazuri, de foame (așa zic jucătorii lui Dinamo: „Ne e foame, Papa!”), două echipe care ne-au adus aminte că știm și să ne bucurăm. Putem spune despre Steaua și Oltchim că au deficiențele lor, organizatorice, de moralitate a discursului șefilor sau a finanțării, dar ceea ce au realizat ele strict sportiv ne mențin în viață în lumea sportului mondial. Trăim și respirăm, suntem fericiți și avem emoții datorită lor. Iar pentru toate acestea trebuie să le fim recunoscători amândurora: Mulțumim, Steaua! Mulțumim, Oltchim!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER