Urziceniul umple Ghencea, Steaua, nu! Pare o nebunie, dar s-a întâmplat aseară. O echipă obscură ca nume și ca locație reușește să adune pe stadionul unei rivale 25.000 de oameni! Asta da performanță!
E ușor să critici și să spui că Urziceniul n-a jucat fotbal adevărat pe Anfield, dar cine reușește să ajungă pe Anfield în primăvara europeană? Măcar ca să-i dea la picioare lui Gerrard sau să încerce un șut la poarta lui Reina. Trage Onofraș, cel mai tare din oraș, dă cu ei de pământ Paraschiv, sare cu ei la cap Galamaz în apărare (ce păcat că s-a accidentat!) și Bilașco în atac!
„Furnicile” lui Levy își fac treaba migălos, cară terenul în spate, strâng provizii la centru pentru a încerca marea invazie, se cațără cu piciorușele lor mici pe Carragher, se fac mușuroi în jurul lui Apostol și atacă rostogolindu-se. Pot reuși sau nu, dar nu le poate reproșa nimeni că n-au încercat.
Frunză, cea mai mică furnică, ia mingea-n spinare ca pe o firimitură, o poartă zburând spre poarta bătrânului cormoran și le arată „imenșilor” că Unirea există, trăiește și visează. Și ce-am mai visat după golul lui Bruno Fernandes! Vreo 11 minute!
Până la urmă, elefanții sau cormoranii, cum vreți să le zicem, ne-au strivit furnicuțele, ne-au călcat în picioare iluziile. Pentru că sunt imenși, colosali, iar noi suntem mici, mici de tot!
Unirea rămâne cu onoarea de a fi jucat cu Liverpool și cu mândria de a fi strâns 25.000 de oameni pe Ghencea. Când va mai avea Steaua atâția susținători?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER