Importanța mentalului în tenis: cum să revii de la 0-5 în setul decisiv

Fetele astea sunt oameni ca și noi, le vedem deseori cu lacrimi în ochi, suferind, plângând după înfrângeri, cu moralul la pământ, iar noi le cerem să fie mereu la cel mai înalt nivel, să joace aproape de perfecțiune, fără să avem habar de durerile lor, de accidentările lor, de programul infernal care le uzează săptămână de săptămână, lună de lună, an de an. V-ați gândit că au și ele emoții, sentimentele, trăiri, slăbiciuni, iubiri ascunse, frustrări, nemulțumiri? La 20 și ceva de ani, toate acestea sunt normale pentru orice om, iar ele trebuie să treacă de fiecare dată peste tot și peste toate și să fie concentrate la fiecare minge, în fiecare fracțiune de secundă, să ia cele mai bune decizii în cel mai scurt timp.

Gândiți-vă un pic la cele de mai sus și veți înțelege că nu e ușor să fii sportiv de mare performanță, locul 2 sau 5 sau 35 mondial sau în prima sută a lumii.
Cum s-a simțit Irina Begu la 0-5 în decisiv cu nemțoiaca Sabine Lisicki aflată la un singur pas de victorie? Cum a fost posibil să revină și să câștige? Ce psihic trebuie să ai ca să reușești așa ceva? Câtă stăpânire de sine? Câtă voință? Câtă tărie de caracter?
Am văzut-o pe Irina Begu susținând un curs la Sports Business Academy, în care a vorbit foarte mult despre sacrificiul în sport, despre talent și muncă, despre extraordinara importanță a mentalului în tenis. A vorbit din propria experiență, iar cei care au avut privilegiul, norocul și inspirația să vină să o asculte au avut ce învăța.
„Mentalul e cel mai important în tenisul de performanță. Fără un mental puternic, e foarte greu să concurezi, să călătorești dintr-o țară înalta, să-ți faci tot timpul bagajele, apoi să despachetezi și iar să îți faci bagajele. La sfârșitul unui an, simți că nu mai poți și că vrei o pauză”, a dezvăluit Irina Begu în discursul ei de la Sports Business Academy.
Ce spune ea concret despre rolul psihologului sportiv în sport, în general, și în tenis, în special: „Te ajută enorm și atunci când simți că nu mai poți, în diverse perioade ale anului, dar și când ești pe teren. Sfaturile lui sunt extrem de importante. Afli cum trebuie să gestionezi anumite situații, cum să te stăpânești atunci când ești sub presiune, când ești nervos, înveți de la el să fii cât mai lucid în momentele importante”. Iar Irina se pare că a învățat toate acestea.
Cosmin Hodor, directorul BRD Năstase-Țiriac Trophy, a completat-o pe Irina la același curs menționat mai sus: „Un meci se joacă uneori la două-trei puncte importante, în care trebuie să faci alegerea bună în câteva fracțiuni de secundă. În plus, când pierzi un meci, trebuie să treci repede peste acea înfrângere. Și nu ești robot. Nu te duci în camera de hotel, ai un declic și, gata, ai rezolvat totul. Ești om, nu supraom. E greu să digeri, dar trebuie să te montezi repede pentru turneul următor. Tenisul este al treilea sport care te uzează mental, după gimnastică și patinaj artistic”.
Deci al treilea sport ca uzură mentală! Din cauza programului, a presiunii, a meciurilor de la o zi la alta, a deplasărilor dintr-un capăt de lume într-altul, a fusului orar.
Între timp, Irina a mai jucat un meci-maraton, care a durat două ore și 39 de minute, în care psihicul a avut un rol determinant, 7-5, 4-6, 6-4 cu Kristyna Pliskova și calificare în optimi la Miami!

ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Andra PLÂNGE în hohote de Crăciun. Cătălin Măruță a surprins-o în LACRIMI: 'Sunt atât de...'
Andra PLÂNGE în hohote de Crăciun. Cătălin Măruță a surprins-o în LACRIMI: 'Sunt atât de...'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Unde sunt radare fixe pe drumurile din România? Lista cu cele 74 de camere video de supraveghere
Unde sunt radare fixe pe drumurile din România? Lista cu cele 74 de camere video de supraveghere
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×