Ionuț Lupescu și Florin Prunea au ajuns răul fotbalului românesc pentru că au avut curajul să-l contreze pe adevăratul gropar al fotbalului românesc, Dumitru Dragomir. Dragomir e cel care a protejat ani de-a rândul blaturile din Liga I, a salvat de la pedeapsă jucători drogați, a manevrat cum a vrut el fotbalul nostru prin influențe și prin prietenii. E pus sub învinuire de procurorii DNA pentru luare de mită, pentru uz de fals și pentru abuz în serviciu. I se spune „Corleone”.
Impresarul care nu mai e impresar s-a revoltat și el cu același scop: capul lui Lupescu. Giovani Becali, cercetat și el de DNA pentru evaziune fiscală și pentru spălare de bani, s-a ghiftuit ani de-a rândul din transferuri ale căror cifre au creat mereu suspiciuni în presa românească și în cea internațională. Vrea să fie Corrado Cattani al fotbalului de la noi, după ce a fost și este Mafiotul numărul 1.
Al treilea element, și poate cel mai important, Gigi Becali. Cercetat și el de DNA pentru afaceri dubioase cu statul, pentru corupție în cazul „Valiza”. Suspendat luni și ani pentru jigniri grosolane și pentru acuze nefondate la adresa unor diverse persoane din lumea fotbalului. Ce șanse au doi foști internaționali să se bată cu „mafia” asta? Extrem de puține.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER