Mai credem în națională?

Selecționerul speră că naționala României poate ieși din criza profundă în care se află după Europenele din 2008. E o gândire pozitivă, de care avem nevoie pentru preliminariile Mondiale, dar, dacă o luăm la concret, în ce ne punem de fapt speranțele? În fotbalistul-problemă Mutu, de la care te aștepți oricând să te lase când ți-e lumea mai dragă și să plece direct de pe teren la un șpriț? În ciuda golurilor marcate cu Belarus, nu văd o națională serioasă, nouă, optimistă, modernă, adevărată echipă pe teren și în vestiar, cu Mutu lider. Mutu e toxic în vestiar și la antrenamente, nu-ți poți pune baza într-un om care n-a înțeles nimic până la 32 de ani din ordinea, disciplina și respectul care trebuie dat și primit la un lot național. Sperăm în continuare în Tamaș, un jucător de aceeași speță cu Mutu? Veți spune că avem foarte puțini fotbaliști valoroși ca să ne permitem să mai pierdem încă doi. Dar e de preferat să cureți de putregaiuri un loc pe care-l vrei curat și să rămâi cu cei care încearcă măcar să facă cinste acestui loc.

Torje, Mățel, Goian, Bogdan Stancu

Totuși, trebuie să sperăm în ceva și în cineva! În Torje, de exemplu, care se află într-un progres permanent și care va mai crește în valoare odată cu meciurile acumulate în Serie A. Eu cred în bunul-simț al lui Goian (foto), în puterea lui de mobilizare, în concentrarea lui excepțională de la meciurile naționalei. Mai cred în Mățel, chiar dacă nu are un nume de scenă, dar îmi plac implicarea lui în joc și dorința de a arăta mereu că poate mai mult și că încearcă mai mult. Cred și în Pantilimon, în ciuda gafelor mari de la partida cu Belarus, dar „Uriașul nostru” trebuie să joace la echipa de club ca să câștige în siguranță. Cred și în capacitatea imensă de efort a lui Costin Lazăr, în seriozitatea lui, îl văd înscriind pentru națională pe Marica, deși trebuie să-și găsească și el locul la Schalke sau, dacă nu, la altă echipă. Am încredere și în Gardoș, în Gigel Bucur, în Luchin sau în Bogdan Stancu. Chiar și pe Sânmărtean îl văd decisiv în următoarele preliminarii, deși a greșit grav la jocul cu Belarus, ascunzându-i selecționerului că are dureri la genunchi. Sper ca Pițurcă să uite și să ierte, pentru că naționala României are nevoie de un jucător ca Sânmărtean măcar doi-trei ani de acum încolo.

Noroc cu Hagi!

Dar ce vine din urmă? A apărut acest Gavra (18 ani), de la naționala U19, un atacant care a înscris o triplă cu Azerbaidjan și un gol Italiei și care vine de la Academia Hagi. De fapt, de aici vin marile noastre speranțe. Hagi a făcut o treabă extraordinară cu Academia și poate da în trei-patru ani, așa cum și-a declarat și obiectivul, câțiva jucători pentru națională. Spre deosebire de ce se întâmplă la Federație, ajunsă o clică de fripturiști și de șpăgari, Academia lui Hagi ne face să ne mândrim că există un loc în România unde se lucrează profi și planificat!