Miracolul Neșu

Îl văd pe Neșu sărind la un moment dat din scaunul cu rotile și sfidând orice prognoză medicală, îl văd mergând și spunându-le doctorilor, cu aerul său molcom de orădean: „V-am zis eu că o să-mi revin, vă mulțumesc că m-ați ajutat, aveați dreptate să nu-mi dați prea multe șanse, dar eu am crezut întotdeauna că voi fi din nou un om normal”. Îl mai văd jucând iarăși fotbal, bucurându-se că are mingea la picior, sărind bezmetic la cap, cu riscul de a și-l sparge meci de meci, și continuând bandajat, cu un fir de sânge care i se scurge pe frunte. Îl văd strigând, urlând de bucurie la golurile echipei sale, aruncându-se fără să țină cont de nimic într-o alunecare extrem de periculoasă. Îl văd jucând din nou pentru Steaua pe stadionul plin cu 55.000 de fani, care fac o coregrafie impresionantă pentru omul-miracol, omul care a revenit pe teren după ce nimeni din lumea asta nu-i mai dădea nicio șansă!

Îl văd apoi învățându-i pe cei paralizați să scrie cu gura, așa cum o făcea și el când era bolnav, încurajându-i să nu-și piardă speranța, să creadă în șansele lor, chiar dacă acestea sunt mici, foarte mici, infime, îl văd învățându-i să se bucure de orice progres, să zâmbească atunci când își mișcă un deget chiar și un centimetru, când reușesc să ajungă singuri la supermarket manevrându-și scaunul cu rotile sau când reușesc să-și simtă măcar cealaltă mână.

20.000 de oameni i-au cântat ieri lui Neșu, în ziua în care împlinea 29 de ani, „Nu vei fi niciodată singur!”, celebrul imn al lui Liverpool, într-o manifestare emoționantă. Fanii români îi transmit și ei prin intermediul ProSport și al Gazetei mesaje impresionante de încurajare. Cu toții suntem alături de tine, Mihai, și te vedem, la un moment dat, sărind din scaunul cu rotile și alergând cu zâmbetul tău inconfundabil spre viața normală pe care o meriți.