Mutu, a șaptea viață

Mutu a picat de șase ori din copac și a aterizat mereu în picioare. S-a drogat, a dat cu pumnul și cu picioarele, a jignit antrenori, a fugit din cantonamentul naționalei, s-a drogat iar, a plecat din antrenament. De fiecare dată, noi, ceilalți, am fost nevoiți să-l iertăm. Ne‑am zis: „Asta e ultima, sigur se va face băiat de treabă!”. Acum, nici nu ne mai interesează dacă se va face sau nu băiat de treabă. Îl vrem la meciul cu Bosnia, pentru că n-am găsit încă jucătorul care să înscrie la fel de mult cum o făcea Mutu în vremurile bune. Nici nu contează că n-a mai dat un gol sub tricolor de 38 de luni!! Îl vrem cu Bosnia pentru că n-are cine să dea gol la naționala lui Răzvan. Daniel Niculae nu poate, Bogdan Stancu nu are încă anvergura lui Mutu, Marica pentru noi e un fel de „Mutu 2″, chiar dacă nu are problemele extrasportive ale lui Mutu 1. Andrei Cristea, golgheterul României, a ales liga a doua germană, nu-l văd să progreseze atât de mult încât să ne bazăm pe el. În țară? Liviu Ganea e încă necopt, Herea e cam „nesimțit”, vorba lui Lucescu tatăl, Florin Costea vine după o accidentare. Mai sunt și alții?
În ultimii doi ani și ceva s-a vorbit de Mutu mai mult pentru că a fost implicat în diverse scandaluri, și nu pentru realizările sale fotbalistice. Aseară, l-am văzut pe Briliantul nostru hotărât să se agațe de probabil ultima lui șansă din carieră. Concentrat, determinat, a încercat să joace pentru echipă, cum a făcut-o și la Palermo. S-a demarcat, a centrat, a șutat și la poartă, dar parcă nu mai e jucătorul care să decidă singur un meci. Iar noi cam de asta avem nevoie în Bosnia: de un fotbalist decisiv, care să marcheze și să ne aducă victoria.
În momentul de față, Mutu e jucător de o repriză, pentru că a rămas în urmă cu pregătirea fizică. După minutul 45, cam înoată pe teren. Mutu mai are cinci meciuri cu echipa de club până la războiul cu naționala din Bosnia. Ar fi ultima lui șansă să ne arate tuturor celor care l-am contestat și l-am iertat că a fost și fotbalist.