Nu-l transformați pe Cadu în victimă!

S-a spus că Ricardo Cadu ar trebui să stea suspendat până când Milanov va reintra pe teren. Cum bulgarul a jucat luni împotriva celor de la Pandurii, ar trebui ca fundașul CFR-ului să joace și el din etapa viitoare, nu? Cam asta e părerea ceferiștilor clujeni, pe care am întâlnit-o pe site-urile de socializare. Ba că Milanov nu a avut de fapt cinci dinți rupți, ci patru sau trei. Ba că oficialii Vasluiului au exagerat. Mie mi-a rămas în minte imaginea loviturii criminale a lui Cadu și reluările de după, în care se observă cum dinții lui Milanov zboară și apoi cad prin gazon. Horror, domnilor de la Cluj! De fapt, ce judecăm acum? Faptul că Milanov s-a refăcut mai repede sau lovitura de "Badr Hari" a lui Cadu? Eu asta nu înțeleg. Bine că nu cerem suspendarea bulgarului pentru că a avut tupeul să-și piardă mai puțini dinți decât au declarat oficialii Vasluiului. Sau să-l expulzăm pentru că a băgat capul la acea minge, în loc să anticipeze că are în fața lui o fiară, și nu un om. Iar pe Cadu, ar trebui să-l iertăm, conform aceleiași logici ilogice. Eu cred că suspendarea lui Cadu trebuie să rămână la aceleași dimensiuni (nouă etape) și după judecarea apelului. Vorbim despre un recidivist și despre un jucător care și-a făcut un obicei din a-și intimida adversarii pe teren (sunt declarații ale victimelor lui) și din a incita publicul (de la el au pornit și incidentele la acel "U" - CFR din campionatul trecut). Dacă pedeapsa lui Cadu va fi micșorată, va fi un semnal că violența pe

S-a spus că Ricardo Cadu ar trebui să stea suspendat până când Milanov va reintra pe teren. Cum bulgarul a jucat luni împotriva celor de la Pandurii, ar trebui ca fundașul CFR-ului să joace și el din etapa viitoare, nu? Cam asta e părerea ceferiștilor clujeni, pe care am întâlnit-o pe site-urile de socializare. Ba că Milanov nu a avut de fapt cinci dinți rupți, ci patru sau trei. Ba că oficialii Vasluiului au exagerat. Mie mi-a rămas în minte imaginea loviturii criminale a lui Cadu și reluările de după, în care se observă cum dinții lui Milanov zboară și apoi cad prin gazon. Horror, domnilor de la Cluj!
De fapt, ce judecăm acum? Faptul că Milanov s-a refăcut mai repede sau lovitura de „Badr Hari” a lui Cadu? Eu asta nu înțeleg. Bine că nu cerem suspendarea bulgarului pentru că a avut tupeul să-și piardă mai puțini dinți decât au declarat oficialii Vasluiului. Sau să-l expulzăm pentru că a băgat capul la acea minge, în loc să anticipeze că are în fața lui o fiară, și nu un om. Iar pe Cadu, ar trebui să-l iertăm, conform aceleiași logici ilogice.

Eu cred că suspendarea lui Cadu trebuie să rămână la aceleași dimensiuni (nouă etape) și după judecarea apelului. Vorbim despre un recidivist și despre un jucător care și-a făcut un obicei din a-și intimida adversarii pe teren (sunt declarații ale victimelor lui) și din a incita publicul (de la el au pornit și incidentele la acel „U” – CFR din campionatul trecut). Dacă pedeapsa lui Cadu va fi micșorată, va fi un semnal că violența pe terenurile de fotbal este tolerată și susținută de șefii fotbalului și de Comisiile manevrate de ei. Nu vă bateți joc! Judecați după fapte, și nu după influențe. Din păcate, în România și mai ales în Liga lui Mitică e cam greu să faci asta.

ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×