Nu plânge, Simona!

E o înfrângere dureroasă, într-adevăr, o înfrângere neașteptată. O și vedeam pe Simona în finală la US Open, chiar câștigând turneul și tocmai de aceea căderea e și mai grea. E ca și cum pici în gol câțiva metri, poate ați avut senzația asta dacă v-ați urcat în montagnes-russes sau dacă v-ați aruncat cu parașuta. Simți un gol în stomac, ai impresia că te-ai prăbușit, că totul e pierdut. Probabil că sentimentul ăsta îl are și Simona după eșecul greu cu numărul 121 mondial.

Dar asta e viața, toți marii campioni au trecut prin așa ceva, au fost înfrânți măcar o dată, unii de mai multe ori, în tururile de început în marile turnee. Simona nu trebuie să dispere. E tânără, joacă un tenis foarte bun, pe care și-l mai poate îmbunătăți și sunt sigur că și-l va mai îmbunătăți, pentru că se citește în ochii ei dorința de a evolua la cel mai înalt nivel, ambiția de a fi cea mai bună, disponibilitatea la efort, capacitatea de a înțelege ce și de ce a greșit.

Meciul cu Lucic-Baroni e greu de explicat. Simona a părut obosită, sfârșită,  după ce a fost egalată la 5 în primul set, de parcă ar fi alergat prin deșert toată ziua și ar fi intrat apoi direct pe teren. Foarte multe greșeli, lipsă de reacție la ghiulelele adversarei, mișcare greoaie, un prim serviciu prost și un al doilea foarte prost, dar aici știam demult că mai are de lucrat. Probabil că Simona chiar este obosită după doi ani în care a urcat atât de sus, încât te ia amețeala numai dacă privești aceste cifre: locul 47 în 2012, 11 în 2013 și 2 anul acesta!

Dar Simona se va odihni, sunt sigur, are deja un staff profesionist care știe să-i programeze mișcările, ascensiunea, chiar și repausul și vacanțele. Se va odihni și va reveni mai puternică, mai arțăgoasă.

Nu trebuie să o blamăm pe Simona după această înfrângere, ci trebuie să fim în continuare mândri de ea, pentru că datorită ei am ajuns să trăim și să simțim altfel tenisul, să ne bucurăm la fiecare meci al ei, să ne gândim la finale sau la turnee câștigate. Nu plânge, Simona! Hai Simona!