O viață de ziarist în 675 de cuvinte

Am trecut prin atâtea schimbări în cariera mea jurnalistică de 20 de ani (am împlinit vârsta asta chiar la începutul acestei luni!), încât nu mai iau nimc în tragic.

Am trecut prin atâtea schimbări în cariera mea jurnalistică de 20 de ani (am împlinit vârsta asta chiar la începutul acestei luni!), încât nu mai iau nimc în tragic. Am debutat la sfârșitul anului 1993, la săptămânalul Fotbal plus, într-o echipă superbă, cu Răzvan Toma, Vadim Vâjeu, Eduard Țone, Octavian Belu, Bogdan Tohăneanu. Am prins și mașina de scris, și calandrul cu tipografia pe plumb de care e atât de mândru Buzărin, unde am făcut parte din echipa lui Ioanițoaia, la ziarul lui Mitică Dragomir – Sportul românesc, care m-a angajat pe 8 mai 1995 – prima mea carte de muncă! La Sportul românesc am învățat de toate, să preiau rezultatele la Divizia C, să fac clasamente, să scriu cronici. Am înghițit în sec atunci când șeful de departament de la Fotbal intern mi-a modificat notele din caseta meciului Petrolul – Gloria Bistrița 2-0, un blat sinistru în care dădusem 4 pe linie pentru jucătorii echipei gazdă și 3 pe linie pentru oaspeți. Erau blaturi și atunci în presă, așa că C. G. a făcut să pară că meciul nu a fost chiar aranjat.

Am prins și primul cotidian parțial color – Sport XXI – unde am avut cinstea să lucrez alături de Răzvan Codorean, Virgil Gheorghițoiu și Răzvan Ioan Boanchiș. La Sport XXI, prima cronică – tot un blat! Gloria Bistrița cu Bacăul parcă. Cronica se dădea din biroul lui nea Jean, pentru că existau doar telefoane fixe. Norocul meu a fost că la acel meci s-au îngrămădit toți șefii de departament sport ai ziarelor importante, veniți să-și ia sacul cu mezeluri de la Fabrica lui nea Jean. Am transmis dintr-un alt birou și am putut să relatez fără rețineri circul la care asistasem pe teren.

La ziarul „corifeilor”

După închiderea Sport XXI, am trecut la Gazeta Sporturilor, ziarul „corifeilor” din presa sportivă. I-am prins pe Constantin Firănescu – un om de un bun simț fantastic, pe Laurențiu Dumitrescu – care m-a încurajat și mi-a dat încredere -, pe nea Georgică Rotaru – un adevărat profesionist, pe Adi Dobre, dar și pe nea Gheghe Nicolaescu – cu 9 turnee finale de CM în carieră (!!!), nea Georgică Nertea, nea Aurică Brebeanu – redactor șef pe atunci -, care m-a băgat în ședință alături de Comsiliul director al ziarului pentru a mă da afară din cauza unei știri despre Vlad Soare, guvernatorul BNR pe atunci și unul dintre protectorii ziarului.

Am trecut cu Gazeta la Ringier, unde am dat de un redactor-șef care nu știa când e corner, de ofsaid nici nu mai vorbesc. Am ajuns cu Gazeta la mogulul Voiculescu, unde am văzut cum se lucrează în stil securisto-comunist în capitalism, și apoi la ProSport, când s-au schimbat echipele, în 2003.

Pe net nu mai depindem de nimeni și de nimic!

10 ani și ceva de ProSport au fost precum ceilalți 10. Intenși, cu multe satisfacții profesionale, cu oameni pasionați lângă mine. Am lucrat mai întâi cu Chioțea, care m-a și promovat din redactor în adjunct la fotbal, apoi șef de departament Fotbal intern și apoi redactor-șef adjunct, iar pentru toate astea îi mulțumesc. După preluarea ziarului de Adrian Sârbu și Publimedia, i-am avut alături pe Filoti, Lipovan, Felix Drăghici, Cosmina – niște profesioniști de excepție. Din păcate, am întâlnit și mulți oameni perverși, frustrați, analfabeți, răutăcioși, care s-au eliminat singuri de-a lungul anilor.

Am trecut prin atâtea, încât această transformare din print în online nu mă ia pe nepregătite. Normal că regret închiderea ediției tipărite, am lucrat 10 ani și ceva pentru ea, dar sunt convins că și pe online ne vom face bine treaba, poate chiar mai bine, pentru că nu mai depindem de ore de predare, de tipografie, de difuzori care nu plătesc ziarele, de hârtia scumpă. Vor fi aici în continuare Andru, Marius, Enciu, Ștucan, Costeiu, Piticul, Negraru, Sorina și toți ceilalți colegi, cu care am făcut o adevărată echipă. Vă vom aduce știri, veți citi reportaje, interviuri, statistici, cronici, veți avea rezultate, vom comunica nonstop pe facebook sau pe chat, ne veți vedea la tv. Suntem puternici și veți vedea asta pe www.prosport.ro!

Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×