Mă pun în locul unui fan de la tribuna a doua. Sunt muncitor la o firmă din România și merg la serviciu cu metroul. Știu, nu sunt considerat om de Gigi Becali fiindcă n-am nici măcar o Dacie. Cel mult mă vede ca pe o ființă fără identitate. Vin la meci ca să-i încurajez pe ai mei, să sparg semințe, să-i înjur pe oaspeți și pe arbitri, să zbier cât pot de tare la golurile băieților, chiar să răgușesc, ca să mă dau mare a doua zi în fața blocului: „Bă, aseară am strigat pentru Steaua!”.
Am venit la toate meciurile, mai puțin la ăla cu Urziceniul. Taman atunci mi s-a spart o țeavă! Drept e că nu m-am mai bucurat de mult, nu mai știu de când, parcă era vară spre toamnă. Nici n-am mai ieșit în fața blocului, uneori intru prin spate. Păi ce, să râdă toți „câinii” de mine?
Dar simt că e seara cea mare. Dacă nici acum, atunci când? Iar îl înjură ăștia pe Gigi. Ia uite, îi scot cu forța din peluză! Hai, mă, că nu se poate! Am ratat golul lui Stancu! Cum mă duc eu mâine în fața blocului absolut nerăgușit?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER