Avem o șansă mare să scăpăm de antrenorii-maneliști și de aceia care se pricep doar să dea cu gura, să se certe ca la piață, să jignească, să nu știe ce este acela respect față de cei din jur, dar uitând să-și facă meseria, adică să mai și antreneze. Primul exemplu spre normalitate e Gâlcă: impresionează prin eleganță, bun simț, simplitate. Spune ce simte, simte ceea ce spune și ceea ce antrenează, ca un actor de Oscar care își joacă propriul rol, rolul vieții lui. E atât de natural și atât de real pe bancă, la meciuri, sau la antrenamente ori la conferințele de presă, încât rămâi impresionat.
Chiar dacă e mai expansiv, Viorel Moldovan are și el siguranța aceea de fost mare fotbalist trecut prin campionate grele. Gândește meciurile, e atent la amănunte, trăiește fiecare fază la mare intensitate, se vede cum îl frige banca, se simte cum îl strânge costumul la fazele importante, cum se consumă, cum transpiră secundă de secundă, ca și cum ar alerga non-stop 90 de minute într-o cursă cu obstacole, în care trebuie să fie atent la adversari, la jocul și mișcările propriilor fotbaliști. La un antrenor e nevoie și de spirit de anticipăție, de inspirație și de un al șaptelea simț prin care se pune în pielea propriilor jucători, le cunoaște trăirile, emoțiile, posibilitățile fizice, tactice și mentale. Iar Viorel Moldovan și Costel Gâlcă beneficiază de toate aceste calități. L-aș așeza în aceeași categorie și pe Bogdan Stelea, un alt fost component al Generației de Aur. Și Stelică are calitate, iubește meseria de antrenor, respectă și se face respectat, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Poate nu acum, poate nici la anul, dar după doi-trei, cinci ani, vom putea spune că mai avem un mare antrenor.
Nu trebuie uitat nici Cristi Dulca, la fel de elegant și de respectuos în relația cu jucătorii săi, cu adversarii, cu arbitrii, cu publicul și cu jurnaliștii. E încă un exemplu că se poate face fotbal, se poate antrena și fără ură, fără încrâncenare prostească, fără minciună și perversitate. Bineînțeles, din Generația de Aur a antrenorilor în devenire nu trebuie uitat Dan Petrescu, chiar dacă el are o problemă cam mare cu arbitrii, o problemă care uneori depășește orice regulă și minimizează nedrept propriile lacune, propriile erori. Iar Dan Petrescu ne-a dezamăgit și prin faptul că a plecat în Qatar pentru bani, într-un moment în care noi îl vedeam în Premier League, chiar la o echipă mai mică, dar în drum spre marele său vis, Chelsea! În peisaj, s-ar mai putea încadra Contra, cu grave probleme de comportament, din păcate, pe care și le poate educa și de care poate scăpa în Primera Division. Apoi, mai sunt Sabău, Ganea, Lăcătuș și chiar Isăilă sau Miriuță, chiar dacă ultimii doi nu au jucat fotbal la nivelul celor de mai sus.
Toți cei pe care i-am amintit ne pot purta spre civilizație, spre o normalitate de care nu prea am avut parte în ultimii 20 de ani, spre un fotbal mai bun, mai cinstit, mai curat, mai bărbătesc, în care valorile pot câștiga prin muncă, prin ambiție, prin antrenamente, prin adevăr. Sună pompos, dar de asta avem nevoie!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER