Dintr-o națională neconvingătoare, pasivă și enervantă pe timpul lui Pițurcă, în ciuda celor șapte puncte din preliminarii, România a devenit în numai două meciuri o echipă stăpână pe sine, capabilă să depășească și o trupă de alergători-apărători, precum cea a Irlandei de Nord, dar și una de fotbaliști mai rasați, precum cea a Danemarcei, lider în grupa ei preliminară.
Naționala lui Iordănescu îmbină mai eficient tupeul lui Chipciu cu calmul englezesc al lui Gardoș, inteligența lui Chiricheș cu nebunia din jocul lui Keșeru, zburdălnicia lui Maxim cu aerul patriarhal al căpitanului Raț, broderiile lui Sânmărtean cu precizia în intervenții a lui Prepeliță sau Hoban. Bineînțeles, nu putem spune că jucăm un fotbal spectaculos, precum al unei mari echipe europene, nici nu avem cum în condițiile actuale, dar măcar nu mai simțim frica și aleatoriul din jocul echipei lui Pițurcă.
Pe lângă o organizare foarte bună a jocului, de care mulți nu-l mai credeau în stare, Generalul a reușit să le imprime actualilor fotbaliști ai naționalei și plăcerea de a juca, respectul pentru tricolor, mândria de a evolua pentru România, încrederea în propriile puteri. Probabil că atunci când îl simți alături pe selecționerul Generației de Aur, încerci să te mobilizezi la maxim, să dai tot ce e mai bun din tine, să te apropii de standardele greu de atins impuse în anii 90 de Hagi, Popescu și Răducioiu.
Acest 4-0 cu Irlanda de Nord și Danemarca așează naționala României pe poziția de favorită a grupei și îi dă aura unei echipe care va fi greu de învins în următorii ani de orice reprezentativă din lume. Nu suntem o forță, dar știm să luptăm cu Generalul în frunte. La Europene cu noi!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER