Actuala națională feminină de handbal a României impresionează deocamdată doar prin putere de luptă și prin dorință, prin încăpățânarea și dârzenia preluate de la „catârul” Tadici, și în niciun caz printr-o evoluție de clasă. Deși a condus Rusia cu șase goluri, echipa lui Tadici a arătat lacune mari pe faza de atac, unde rămâne deficitară la aruncările de la distanță, și în special la cele din săritură. E defectul tricolorelor de ani buni, chiar înainte de accidentarea Cristinei Neagu. În afara acesteia, interii noștri găseau greu drumul către plasa porții adverse. Iar acum, nici Cristina nu mai poate. În plus, nici jocul cu extremele nu prea merge, ajungem greu în situații de unu la unu cu portarul advers, iar jocul cu pivotul, letal acum câțiva ani și principalul argument al naționalei feminine, a devenit și el previzibil, Oana Manea și Ionela Gâlcă nemaiavând vigoarea de altădată. Așa se întâmplă că aseară, cu Islanda, am dat un singur gol în 17 minute și 42 de secunde din repriza a doua!
Marele atu al României la acest Campionat European e apărarea. Neagu, Brădeanu (sau Meiroșu) și Pintea închid foarte bine pe centru, toate fetele sunt în continuă mișcare, mâinile sunt sus în cea mai mare parte a atacului advers. Toate astea au dus și la recordul incredibil din meciul cu Rusia, din prima repriză, când nu am primit gol peste 14 minute! Bineînțeles, cu aportul important al portarilor Tolnai și Smedescu.
Ne-am chinut rău aseară cu Islanda (22-19), o echipă modestă, ca și naționala noastră de altfel, dar nu vom mai avea succes cu un asemenea joc împotriva Muntenegrului sau a echipelor mari care vin în grupa principală.
Nu ne putem pune speranțe într-o medalie, dar putem evolua în continuare măcar cu dorința aceasta fantastică de a arăta că mai avem încă potențial, că am fost odată mari și că vrem să redevenim o forță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER