Egal surprinzător și care ne mai dă cât de cât speranțe că nu ne vom face chiar de râs la Euro, după evoluțiile modeste spre catastrofale din finalul preliminariilor, când ai noștri reușiseră la un moment dat un singur gol în patru meciuri consecutive, și acela cu Feroe acasă! Am văzut o transformare pozitivă în jocul naționalei, care a căpătat probabil încredere după calificarea la turneul final, o mică revoluție în atitudinea și în tonusul jucătorilor.
Italia ne-a dominat, era și normal, și-a creat ocazii, mai putea înscrie la 2-1, dar România a respirat cu ritm și fără frică, a avut puterea să se ducă la final spre careul lui Sirigu și să obțină ceea ce o echipă românească obține rar într-o deplasare dificilă, golul egalării.
La pozitiv: Tătărușanu a fost sigur între bare, Chiricheș a ținut bine defensiva, în afara momentelor în care s-a complicat inutil, Stancu a speculat ca un atacant de clasă. Andone a intrat parcă din Primera, de la o echipă bunicică, și nu din Segunda, unde nedrept joacă acum, iar în piciorul lui Maxim se simt anii petrecuți în Germania.
La minusuri: Săpunaru mai are nevoie de câteva meciuri ca să ajungă la un nivel competitiv, mijlocașii noștri centrali sunt greoi și cam inofensivi, Torje are limitele lui, iar Keșeru e blocat la gol în tricoul naționalei.
România a arătat mult mai bine ca în preliminarii și, sperăm noi, să aibă față de Euro cu Gardoș și Marica printre titulari și cu Benzar și Florin Tănase în lot.
Chiar dacă nu beneficiem de o generație de excepție, chiar dacă am ajuns la Euro datorită unor adversari modești în grupa de calificare, vrem măcar să jucăm un fotbal plăcut și generos la turneul final. Asta cred că se poate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER