Am fost mereu invidios pe națiuni de prin partea noastră, precum Serbia, Grecia, Croația, chiar Ungaria, care au constant echipe naționale calificate la Jocurile Olimpice. Și nu la un sport, ci la mai multe! Sporturile de echipă sunt cele mai spectaculoase, din punctul meu de vedere, fie că e vorba de handbal, volei, fotbal, polo sau baschet. Iar noi, românii, nu prea am mai avut parte de emoțiile unui astfel de turneu cu naționala calificată sau am avut parte prea rar.
Sporturile de echipă din România au căzut constant după Revoluție. Lipsa de interes a autorităților, care știu doar să pozeze alături de sportivii cu performanțe, infrastructura care s-a degradat constant și a rămas în multe orașe la nivelul anilor 80, absența unui plan de dezvoltare a disciplinelor la care eram o forță mondială pe timpul comunismului, cum au fost handbalul, voleiul, chiar și fotbalul după 1990, ignorarea sectorului juvenil, au dus nivelul valoric al naționalelor noastre tot mai jos.
Faptul că Stoenescu, Bușilă, Cosmin Radu, Iosep și ceilalți băieți de la polo ajung la Jocurile Olimpice se datorează talentului și muncii lor. Miilor de ore de antrenament și a dragostei pentru acest sport. Oamenii ăștia nu au fost ajutați cu nimic de statul român, nu au fost motivați, nu au avut condiții de pregătire ani la rând, au fost plătiți prost sau deloc pentru performanțele lor. Colegul Andru Nenciu îmi spune că fiecare poloist ungur din naționala țării vecine primește 5.000 de euro pe lună când este chemat la națională, bani de la statul ungar, în timp ce un român ia 175 de euro pe lună! Suntem atât de departe de țările care respectă sportul, încât performanța băieților de la polo e imensă, incredibilă, fantastică. Poate se trezește totuși cineva, că tot vin alegerile!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER