E minutul 72 al meciului Steaua – Rapid, mulți dintre jucători sunt epuizați după efortul depus. Bourceanu, omul fără plămâni, tocmai alergase din apropierea propriului careu până spre careul advers. Corner pentru Steaua de pe partea stângă a atacului. Bourceanu, aflat undeva în centru-dreapta, vrea să execute el lovitura de colț. Și face un sprint fantastic, ca la suta de metri! „Laser”, frate. Glonț! Alergare de sprinter.
La câteva minute după acest episod, același Bourceanu primește o lovitură „oarbă”, rămâne întins pe gazon schimonosindu-se de durere. În cinci secunde se ridică, șchioapătă ușor, întinde piciorul și continuă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat! În minutul 96 e în careul rapidist, printre puținii care mai cred în victorie, vine ca un buldog în întâmpinarea mingii, ai impresia că vrea să o muște, și o trimite în plasă. Gol și trei puncte pentru Steaua.
S-a scris mult despre capacitatea de efort și despre încrâncenarea, ambiția cu care tratează Bourceanu fiecare fază, fiecare moment al jocului. E greu să găsești la celelalte echipe din Liga I un fotbalist de acest profil, care aleargă continuu, trece peste durere, se sacrifică, are uneori intervenții de kamikaze. Bourceanu nu excelează la tehnică, poate nici la pasa decisivă, a fost criticat că încetinește jocul, dar compensează total prin calitățile de mai sus. Iar prin ceea ce face pe teren este în mod sigur unul din principalelel atuuri ale Stelei pentru câștigarea actualului campionat.
În total dezacord cu spiritul de luptă al lui Bourceanu se află acțiunile golănești ale „unui manager”. Incitare la violență pe stadion, prin comportament, gesturi și discurs, la fel cum se poate spune și despre crainicul stadionului. Steaua 2012 ar trebui să-și însușească imaginea sacrificiului lui Bourceanu și să se delimiteze de derbedeii din fotbal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER