Valiza e premiere, premierea este mită. Asta au decis ieri judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul Valiza, ceea ce înseamnă că Gigi Becali a dat mită pentru a favoriza Steaua în campionatul 2007-2008. Și ca să fiu mai explicit: Steaua a fost implicată într-un act de corupție. Cum UEFA sancționează drastic orice act de corupție, ne putem aștepta în scurt timp la o sancțiune împotriva Stelei.
Se pune acum problema că Gigi Becali nu figurează în acte ca patron al acestui club. Cum nimeni de la Steaua nu a disociat până acum gruparea din Ghencea de faptele și de declarațiile lui Becali, se poate trage concluzia că el a acționat în numele clubului și cu acordul acestui club.
Fenerbahce a fost scoasă din Liga Campionilor tot din cauza unor acte de corupție, mai precis pentru niște blaturi. Juventus a fost retrogradată pentru implicarea în Calciopoli. La Steaua e „doar” mită. Poate că decizia de azi e greu de acceptat pentru fanii Stelei, dar trebuie să pricepem cu toții că este vorba despre o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție din România. Eu nu cred că își poate permite cineva să dea o decizie strâmbă la acest nivel, într-un moment în care toți ochii europeni sunt pe noi.
Ar fi într-adevăr dezastruos pentru fotbalul românesc ca Steaua să nu participe în acest sezon în Liga Campionilor. Și-așa suntem la nivelul de jos al fotbalului european. Dar, dacă UEFA va decide astfel, nici Steaua, nici FRF, nici LPF, și nimeni în țara asta, nu se vor putea opune.
Până una alta, suntem țara cu campioana care are patron infractor, condamnat în trei dosare, și cu naționala condusă de un selecționer infractor, condamnat și el la închisoare, chiar dacă aici e vorba de suspendare. Cum să ne mai suporte UEFA și Europa?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER