Varzilia și Vărzuca

Brazilia și Brazuca s-au transformat în Varzilia cu Vărzuca în ultimele două meciuri ale gazdelor de la Mondiale. Acest 1-10 cu Germania și Olanda, cumulat în semifinale și în finala mică, mi se pare a fi cea mai mare surpriză din istoria Campionatelor Mondiale, peste acel 2-1 al Uruguayului cu aceeași Brazilia în finala din 1950, de pe Maracana, și peste acel 3-2 al RF Germaniei cu Ungaria după 2-0 în minutul 8 pentru vecinii noștri!

Varzilia 2014 a lui Scolari a fost o dezamăgire încă din primele meciuri ale acestui turneu final. Un ajutor jenant al arbitrului în partida cu Croația, care a întors meciul, o dominare clară a mexicanilor și câteva ocazii mari care puteau aduce victoria acestora, un mare noroc împotriva statului Chile, în optimi, cu acea bară din minutul 119 a lui Pinilla, ca să nu mai vorbim de dominarea accentuată și de oportunitățile de egalare ale Columbiei în sferturi.

Pentru Paulinho, Luis Gustavo, Fernandinho, Hulk, Fred sau Jo, mingea chiar a devenit o Vărzucă pe care nu o puteau manevra, controla și care refuza să se rostogolească prin iarba braziliană.

„Cea mai bună apărare” a devenit cea mai slabă!

Varzilia a suferit cumplit în toate liniile, de la portar la atacant. Julio Cesar apără prin campionatul american și, chiar dacă nu a greșit decisiv, a fost ezitant, nesigur. Considerată cea mai bună apărare de la acest Mondial, prin prisma rezonanței numelor care o formau – Dani Alves, Thiago Silva, David Luiz și Marcello -, defensiva gazdelor a cedat lamentabil în multe dintre meciuri. Extraterestrul Alves și galacticul Marcello se aflau parcă pe altă lume aproape meci de meci și au sfârșit pe banca de rezerve. Amețiți, obosiți, mai mereu în contratimp, depășiți în defensivă, inexistenți în faza de atac – punctul lor forte – cei doi s-au numărat printre cei mai slabi fotbaliști ai acestui turneu final. Am citit chiar și pe privirile căpitanului Thiago Silva și a lui David Luiz acea uluială specifică echipelor și jucătorilor mici, victime sigure, ca niște ținte fixe în fața unor bombardiere care vin în viteză și din toate părțile. Neputință până la umilință.

Mijlocașii Varziliei au fost și ei depășiți de evenimente. Fără imaginație, lipsiți de creativitate, agresivitate, eficiență, Fernandinho, Luis Gustavo și Paulinho nu au reușit să ducă mingea spre linia de atac și nici să închidă culoarele spre propria apărare și poartă.

Credeți că doar astea au fost problemele Varziliei? În niciun caz! Trio-ul din spatele fantomaticului Fred, format din nume grele – Hulk, Oscar, Neymar – s-a mișcat greu, de parcă jucau în genunchi sau în tranșee, poate cu excepția lui Neymar, autorul unor goluri de efect.

Varzilia a suferit în toate liniile, s-a chinuit să joace fotbalul pe care altădată îl juca din plăcere și talent, a uitat să se bucure când intră pe teren, dar și să fie atentă și serioasă, crezându-se poate campioană mondială înainte de începerea competiției numai pentru că juca acasă și se numea Brazilia. A primit câteva lecții de fotbal modern și eficient, iar de aici trebuie să învețe dacă vrea să mai fie vreodată în vârful acestui sport pe care ea l-a făcut frumos, sublim, dar în care, pentru a învinge, trebuie să mai fii și neamț.