În euforia calificării în semifinalele Ligii Campionilor, am uitat cu toții de cea mai bună handbalistă a lumii în 2010, Cristina Neagu. Cuminte, undeva în tribune, se bucură pentru colegele ei cu pumnii încleștați, dar o umbră de durere i se citește pe figură. E aproape inexplicabil ce i se întâmplă. O dăm pe ghinion, e foarte posibil să fie și ghinion, dar nu putem să nu ne gândim și la greșeli medicale sau de recuperare, la forțarea organismului mai mult decât trebuia după vechea accidentare, ce a ținut-o pe bară aproape doi ani! Ați mai auzit de așa ceva? Un sportiv să stea accidentat doi ani, iar apoi să revină la forma dinaintea accidentării? E destul de greu.
Nu căutăm vinovați, dar nu putem trece nici nepăsători peste ce i se întâmplă uneia din cele mai bune sportive a României din ultimul deceniu. Cu Cristina Neagu pe teren și într-o formă acceptabilă, șansele Oltchimului în dubla cu Györ ar fi fost mult mai mari.
Cristinei îi rămâne doar să spere. Să spere că se va reface din nou, că va avea puterea să o ia de la capăt, să joace iar fără frică, să arunce la poartă, să dea goluri. Iar Oana Manea, Paula Ungureanu, Aurelia Brădeanu au datoria morală să joace și pentru Cristina Neagu, să lupte pentru calificare cu ambiția Cristinei și având drept exemplu dorința ei permanentă de victorie.
Nu dădeam nicio șansă Oltchimului fără Neagu, dar iată că viața merge înainte, că Barbossa, Jovanovic și Bulatovici au ajuns până la urmă aproape de vârful de formă și au dus Oltchimul la un pas de marea finală.
Sunt convins că sâmbătă, în Polivalentă, Cristina Neagu va suferi, se va bucura, iar fetele vor evolua cu gândul la ea și sperăm că la final îi vor dedica o victorie care să ne poarte spre finală!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER