Demisia/demitarea lui Săndoi e una logică, ținând cont de ultimele rezultate și de ultimele evoluții ale naționalei de tineret, dar și de faptul că acesta nu a reușit nicio calificare la vreun turneu final de când e la reprezentativa U21, adică de vreo șapte ani. Despărțirea trebuia să vină de mai mult timp. Normal, nu e vina selecționerului că în ultimii 20 de ani Mircea Sandu și Dragomir au neglijat și au batjocorit sectorul de juniori, dar sunt sigur că în șapte ani antrenorul naționalei de tineret ar fi putut veni cu un plan solid de redresare a fotbalului mic și cu propuneri concrete ca la cluburile din primele două ligi să se investească obligatoriu o mică parte din buget în grupele de copii. Se pot face multe în Comitetul executiv al lui Mircea Sandu, numai să se vrea.
Săndoi nu e nici cel mai bun antrenor, și nici cel mai prost. Sunt convins că a muncit și că a făcut la antrenamente tot ce depinde de el. Pare un om serios și dedicat meseriei. Din păcate pentru el, nu a avut niciun rezultat major în șapte ani. ȘAPTE! E destul de mult pentru un antrenor.
În mod normal, în șapte ani, se poate pune și problema selecției. A făcut-o sau nu a făcut-o ca la carte? A urmărit toți jucătorii tineri valoroși din țară sau din străinătate? A făcut o monitorizare atentă? S-a deplasat la echipele de afară ca să discute și ca să îi vadă pe viu pe tinerii de perspectivă și în ce frecvență? Poate răspunde la aceste întrebări chiar mâine la Ora de ProSport moderată de Buzărin.
Din păcate, tinerii jucători de azi au în cap numai fițe, iar fotbal deloc. Am văzut înfrângeri catastrofale în ultimul timp cam la toate naționalele de juniori. Am urmărit atent viitorul fotbalului românesc din Viitorul lui Hagi. Suntem vai de capul nostru dacă ăsta înseamnă viitor. Execuții rudimentare, plasament defectuos, demarcări numai în ofsaid, pase de doi metri greșite, toate observate și în ultimul meci din campionat, 0-0 cu Gaz Metan.
Oricine vine după Săndoi trebuie să pună condiții clare, să ceară un răgaz de trei-patru ani (ce mai contează încă patru după șapte ai lui Săndoi?) și să schimbe tot. Începând cu mentalități, metode de pregătire, selecție, relațiile cu cluburile și cu jucătorii din străinătate. Dar pentru asta are nevoie să plece mai repede din fotbalul românesc clica lui Mircea Sandu și cea a lui Dragomir. Până atunci, nimeni nu poate să facă nimic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER