Domnule Duru, citiți rar și înțelegeți la fel

De apreciat că la mai bine de o lună distanță ați descoperit niște texte pe care le-am scris pe blog. E bine să fiți informat, dar dacă tot ați făcut acest efort, mai bine mai târziu decât niciodată, faceți încă unul și citiți tot ce am scris. Apoi, dacă mai puteți, încercați și să înțelegeți. În fine, în al treilea rând, verificați-vă telefonul mobil, înainte să vorbiți despre deontologie. Și un sfat: dacă răspundeți în 11.000 de semne, eu o să fiu singurul care o să vă citesc probabil, la fel cum am citit și Manualul de Licențiere, atât varianta engleză, cât și cea în română.

Și acum ca să vă răspund concret, tot aici de pe blog, textului pe care l-ați publicat pe blogul lui Mircea Sandu, pardon, site-ul FRF…

1. Ați citit pe dos primul text, cel în care reclamam – deși sunt timișorean, vai ce vină! – greșelile făcute de Poli și Marian Iancu, de asemenea n-ați citit deloc textul Iancu, patron mincinos și n-ați reținut concluzia mea despre principalul vinovat în retrogradarea Timișoarei! Așa că v-ați obosit cumva degeaba să-mi răspundeți apoi, insinuând ceva interese de-ale mele, contrazise de însuși faptul că eu cred că Poli NU merita licența în condiții normale. Ceea ce am semnalat în al doilea text, sunt niște probleme reclamate de club, cel puțin cu unele dintre ele fiind și eu de acord

2. Dvs. răspundeți critic unei întrebări la care EU răspund, citez: „Mi-e greu să găsesc un răspuns logic, dar conștiința, și-apoi și meseria, mă obligă din nou să nu critic, ci să apreciez când se respectă regulamentul”. Deci ce vă supără la acest comentariu al meu? Faptul că apreciez că se respectă regulamentul?

3. PATRU ZILE a durat analizarea a 16 litigii, un record național cum spuneți. Păi viteza de lucru de patru litigii pe zi e record mondial atunci pentru motivarea deciziei. Dați-mi voie să mi se pară cel puțin neprofesionist acest mod de lucru, care a scurtat termenul de apărare pentru Apel!

4. Țineți minte, eu sunt OBLIGAT să reiau și punctul de vedere al clubului, la fel cum ar trebui să fiți și dvs! Nu știu de unde ați dedus că sunt purtătorul de cuvânt al lui. Cine mai și citește știe că sunt mai degrabă pe dos…

5. La un moment dat îmi (re)scrieți de-a dreptul textul! Unde am spus sau măcar sugerat eu că faceți parte din Comisia de Licențiere? Tot ce am spus este că ați participat la ședința Comisiei de Apel, deși NU faceți parte, că ar fi absurd, din ea! E normal să participați? Să judecați dvs, cel care v-ați opus, împreună cu Apelul? Sau n-ați participat? Deși țin minte că v-am văzut în sală… eventual mă puteți acuza că nu mai văd bine. Dar citiți măcar atent ce scriu înainte să replicați aiurea! Faptul că nu voi găsi numele dvs pe site între membrii comisiilor e o glumă proastă… ar fi fost și culmea.

6. orice profesionist care se respectă ar fi trebuit să vă caute, spuneți. Păi n-ați fost în emisiunea mea la sport.ro? N-am stat o oră cu dvs aproape după conferința de presă inițială? Cu ce ziarist ați mai stat atât de mult de vorbă? Nu v-am sunat inclusiv în urmă cu câteva zile, pentru liga a doua, și n-ați răspuns?

7. Și în litigiul cu Benfica faceți referire la ce scriu ca și când ar fi o greșeală că prezint și părerea Timișoarei! Părerea mea n-o vedeți însă… Tocmai dvs. greșiți că nu ascultați și părerea acuzatului!

8. despre liga a doua, n-ați reușit decât se enumerați niște banalități din regulament. Deși v-am sunat pentru asta, constat că n-am pierdut nimic că n-ați răspuns. Adică mă luați de prost să cred că la prima instanță un singur club s-a prezentat bine pregătit, apoi instant toate s-au pregătit perfect la apel?

Oi fi eu naiv, și chiar sunt, dar nici chiar așa…

Vă mulțumesc că citiți blogul, vă mai aștept pe aici, poate data viitoare n-o mai faceți în diagonală. Altfel, mulțumiri pentru promovarea pe ditamai site-ul FRF!

Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×