În general, după ce te „umflă” Dumitru Dragomir se alege praful. Goian e martor: șeful Ligii îl evaluase la 20 de milioane de euro, după care fundașul abia a reușit să se transfere pe o sumă de zece ori mai mică. Și nu la Manchester United, ci la Palermo. Ieri, „Oracolul” a decretat: Pantilimon e „între cei mai buni patru portari din lume!”. Ce blestem! Seara, portarul a reușit să producă un gol într-un moment în care tacticizatul – pardon, plicticizatul derby al etapei – nu consemnase nicio ocazie! Din păcate pentru el, l-a produs în propria poartă, cu o „pasă decisivă” pentru Surdu.
Paradoxal, e posibil să-i fi făcut un bine Timișoarei. Poate Sabău a realizat că e momentul să mai „umble” și la construcție, altfel se va trezi cu stadionul gol chiar dacă Iancu lasă intrarea liberă. De altfel, a fost nevoie ca bănățenii să ia gol pentru ca Sabău să mute ofensiv. Abia atunci – prea târziu – au apărut primele ocazii. Unde ar fi fost Timișoara acum dacă îndrăznea mai mult? Greu de spus, dar cu siguranță chiar la 0-1 cu Steaua nu s-ar fi așternut liniștea în tribunele care au cântat și la 1-8. Pesemne că bănățenii realizaseră însă că în stilul acela nu avea fansă nici în fața unei echipe care n-a strălucit chiar dacă rămâne neînvinsă în deplasare în acest sezon. Victoria, a cincea din șase meciuri afară, pune Steaua între cei patru „lideri”, dar consființește și o realitate tristă pentru fanii roș-albaștri: echipa se simte mai bine oriunde altundeva decât în Ghencea. Unde ar fi fost acum dacă suporterii nu erau goniți și încurajau echipa acasă? Câte puncte a pierdut Steaua din cauza unui conflict stupid nu poate spune nimeni. Dar la cât de strânsă e lupta pentru titlu, important e că a pierdut…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER