În general, în structurile ei conducătorii sunt aleși. E adevărat că uneori alegerile sunt o formalitate, doar o legitimare a celui stabilit oricum dinainte și care, în general, este de fapt reales. Membrii nu pot vota real întotdeauna, deoarece se intră greu acolo, iar admiterea presupune acceptarea fără crâcnire a regulilor. Obediența oarbă e esențială. Cine o încalcă, e scos din joc. Onoarea e considerată o virtute, chiar dacă e folosită ilegal, iar legea tăcerii stă la baza organizației.
Orice asemănare, oricât de izbitoare, cu Federația Română de Fotbal e pur întâmplătoare. Sunt de fapt idei extrase aleatoriu din publicațiile cercetătoarei italiene Letizia Paoli despre Mafie. Nu e vine mea că realitatea din Cosa Nostra e similară celei din Cosa Fotbalului Nostru. La fel cum nu e vina lui Mircea Sandu că ‘jde structuri din țară nu sunt în stare să inventeze un contracandidat serios la șefia FRF. Sau nu vor să o facă. Nu e vina lui Mircea Sandu, dar e opera lui. Cum deja știe că va obține 200 și ceva – ce mai contează câte, oricum sute – de voturi, își permite să facă mișto si să-l propună pe Mutu la marketingul Federației! Culmea e că miștoul ăsta e realitatea majorității anilor de domnie a lui Sandu la marketing – a fost atât de prost încât parcă s-a ocupat Mutu!
„Am respectat statutul, la revedere!”, a spus ieri Nașu’. De data asta cel de la FRF, nu de la Mafie. Iar are dreptate, chiar dacă statutul e doar o anexă a intereselor lui Mircea Sandu și e unul la tribunal oficial, altul pe masa de lucru. La revedere, de ce i-ar păsa? Tot Letizia Paoli, întrebată dacă nu-i este frică de Mafie după ce a scris, a răspuns că n-are de ce: mafioții nu se sperie de cărți, ci de dosare. De procurori, polițiști, politicieni și, mai ales, trădători, dar nu de cei care scriu. Nu se sinchisește de ditamai președintele de ce scriu eu aici sau ce urlă vreun alt anonim pe la TV. Sănătate să fie, și aici chiar nu e nicio ironie. Restul vine de la sine. Inclusiv noul mandat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER